Bursucu', despre lupta cu gelozia extremă: „Este boală, nu poți trăi cu asta”
Bursucu' a vorbit despre un...
Mioara Roman a trecut recent printr-un episod extrem de neplăcut. Starea de sănătate a acesteia este una extrem de sensibilă, după cum a declarat chiar Oana Roman în repetate rânduri, astfel încât au loc destul de des și episoade mai neplăcute, în viața acesteia, cum a fost și cel de zilele trecute, care a dus-o pe aceasta de urgență la spital. După câteva zile în care a beneficiat însă de cele mai bune îngrijiri, fosta soție a lui Marius Elisei vine cu vești bune pentru fanii care au stat cu sufletul la gură până acum și s-au rugat pentru starea de sănătate a Mioarei Roman. Așadar, se pare că aceasta și-a revenit în formă, motiv pentru care a fost și externată din spital și transportată din nou la centrul din Snagov, acolo unde vedeta a internat-o deja de luni bune de zile.
„Am fost la mama la spital, am lăsat actele și m-am ocupat de externare, am luat ce trebuia de acolo. Am fost a farmacie, am luat rețeta și am ajuns la Snagov. Nu pot să o transport cu mașina mea, va veni cu o salvare. Aștept să vină aici, la centru, înapoi.
Este mult mai bine, am reușit să trecem și peste episodul ăsta. Doamne ajută să fie bine și de acum încolo.”, a spus Oana Roman, pe rețelele de socializare.
Chiar dacă a fost pusă la zid în repetate rânduri pentru decizia de a-și interna mama într-un centru special, Oana Roman nu a ținut cont de gura lumii și a făcut tot ce a crezut ea că este mai bine și ce a crezut că îi va prelungi viața Mioarei Roman. Mai mult, nu este vorba despre un simplu centru de îngrijire, ci despre unul de lux, situat la Snagov, unde fosta soție a lui Petre Roman beneficiază de servicii de 5 stele, pe care nu și le poate permite orice român de rând.
„Este cel mai bun lucru pe care-l puteam face, pentru a-i prelungi viața, lucru pe care mulți oameni nu-l înțeleg. A spus și Dan Capatos într-o emisiune: „Decât să trăiască acasă în chinuri și fără demnitate, nu mai bine trăiește mai mult într-un loc care merită?”. Eu am primit aceste valori de la familia mea, eu sunt recunoscătoare pentru că am fost crescută într-o altă mentalitate. Aceste degenerări cogninitive sunt foarte rapide, iar știința nu a dezvăluit anumite modalități de a le spune stop sau de a le da înapoi și atunci lucrurile au evoluat rapid, din păcate. Dacă ea acum doi ani era încă bine, acum nu mai e așa. Prima dată am fost cu ea în urmă cu aproape doi ani într-un centru, am mai adus-o acasă, nu a fost bine, după care într-o zi a trebuit să înțelegem că pentru ea cea mai bună variantă ca această degenerare să fie ținută sub control este să stea într-un loc în care să primească aceste îngrijiri.”, a dezvăluit Oana Roman, în cadrul podcastului realizat de Jorge.
Pentru a-i oferi toate aceste facilități celei care i-a dat viață, Oana Roman scoate lunar din buzunar o sumă impresionantă de bani. Există și opțiuni mai ieftine, spune vedeta, însă acelea nu oferă toate condițiile de care are nevoie Mioara Roman.
„Ea a stat până în septembrie în oraș, unde prețurile sunt mai mici, prețurile într-un loc bun pornesc de la 3500 de lei pe lună, cazare, mâncare, asistentă, doctori, activități. După un an jumătate, ea a avut niște probleme și a trebuit să-i punem o proteză la șold, motiv pentru care a trebuit să o mutăm undeva unde să existe acest tip de recuperare. Atunci am decis că mama trebuie să meargă la centrul din Snagov, este un loc de cinci stele, iar eu când merg acolo facem o grămadă de activități împreună. Catinca nu s-a dus până acum, dar nu vreau să discut despre asta. Eu i-am prelungit mamei viața, pentru că nu ai cum să-i oferi acasă toate aceste lucruri. E foarte scump aici, prețurile pornesc de la 2000 de euro în sus.”, a continuat aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: mioara roman Oana Roman probleme de sanatate
Bursucu' a vorbit despre un...
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Bursucu' a vorbit despre un...