Mioara Roman, scrisoare emoționantă pentru fiica ei, Oana: „Mi s-a părut absolut înduioșător”
Data actualizării:
Data publicării:
Oana Roman a primit cel mai frumos cadou chiar înainte de Revelion. Ce surpriză i-a făcut mama ei?

Mioara Roman are mari probleme de sănătate, iar cea care este alături de ea la fiecare pas este chiar Oana, fiica ei. Chiar dacă în ultima perioadă a avut nevoie de îngrijirile medicilor tot mai des, Mioara Roman a vrut să îi facă o surpriză plăcută fiicei sale, așa că a rugat o asistentă de la centrul unde este îngrijită să îi scrie o felicitare Oanei, deoarece ea nu își mai poate mișca deloc mâna. 


„A venit mama în vizită și ne-a adus o super surpriză. Din păcate, mama nu mai poate scrie din cauza parezei la mână. A rugat o asistentă de la centru să îi scrie o felicitare pentru noi. Mi s-a părut absolut înduioșător!”, a spus Oana Roman pe pagina ei de Instagram.


Mioara Roman i-a adus chiar ea scrisoarea Oanei, iar vedeta a fost extrem de emoționată de gestul celei care i-a dat viață. 


„Dragă Oana, cu ocazia Sfintelor Sărbători îți adresez felicitările mele din suflet, sperând că le vei primi cu inima deschisă. Te sărut cu drag, iar pe Isabela o îmbrățișez și îi doresc o viață frumoasă! Cu drag, mama!”, sunt urările făcute de Mioara Roman pentru fiica ei. 


Oana Roman este îngrijorată pentru starea de sănătate a mamei ei și spune că face tot posibilul pentru ca aceasta să se simtă cât mai bine, din păcate, în ultimul an Mioara Roman a ajuns în repetate rânduri pe mâinile medicilor, iar fiicele ei au decis că este mai bine să fie îngrijită într-un centru pentru seniori. 


Oana Roman a explicat că a luat această hotărâre deoarece mama ei nu își mai poate mișca deloc o mână și are nevoie de asistență permanentă. 


„Am primit foarte multe mesaje după story-ul pe care l-am făcut cu mama. Mulți mi-ați spus că v-a venit să plângeți sau că v-ați emoționat și că e foarte emoționant cumva. Mi-aș dori să pot face o minune. Din păcate, bătrânețea nu iartă pe nimeni. Eu sunt foarte împăcată cu faptul că știu că mama primește cele mai bune îngrijiri posibile având în vedere starea ei de sănătate. 


Ea are nevoie zilnic și în permanență de îngrijire. De monitorizare, de diverse proceduri și tratamente kinetoterapeutice, masaj, medicamente și altele”, a spus Oana Roman, potrivit Fanatik.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fiica  mioara roman  Oana Roman  scrisoare  vedete 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel