Mirabela Dauer, diagnosticată cu cancer: „Am meritat boala aia, probabil că eu am făcut niște greșeli în viață”
Data publicării:
Mirabela Dauer a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu 5 ani. Artista vorbește acum despre clipele de groază prin care a trecut.

Mirabela Dauer a fost diagnosticată cu cancer, în urmă cu 5 ani. În 2017, viața artistei se transforma complet, iar ea avea să învețe cum să lupte cu boala și să își păstreze credința. 

Invitată în cadrul podcastului lui Horia Brenciu, Mirebela Dauer, în vârstă de 75 de ani, a povestit cum a reacționat atunci când a aflat de boală. 

Mirabela Dauer a avut o tumoare la rinichi

Artista a ajuns la medic după ce a început să resimtă o serie de simptome care au speriat-o. Ea spune că se simțea o stare de oboseală nefirească. Verdictul medicilor a fost unul crunt: artista avea o tumoare la rinichi, dar care ajunsese să se extindă și la vezică. 


„M-a întărit Dumnezeu. E singurul care a stat lângă mine. Am avut 2-3 persoane care au stat lângă mine, dar aia e altceva, e sufletul meu, prietenii mei câțiva. Prietenii ăia, hora aia mare de prieteni care stăteau, ciuguleau în jurul meu a dispărut. 

S-au gândit că dau colțul și la ce să o mai băgăm în seamă. Și când am revenit… pentru că eu plecasem. Avem speranța că voi trece peste boală. Doctorul meu, care de fapt, e un prieten foarte bun, care are 38 de ani, Andrei, el a descoperit. 

Când mi-a zis era mai prăpădit ca mine, era praf, se dădea de ceasul morții. S-a dat cu capul de ziduri, nu mai știa și a venit la mine după o săptămână să-mi spună… nici nu-mi răspundea la telefon. 

Eu făcusem: «ce ai dragă de nu mai vorbești cu mine?». Păi am avut aia, tot o lălăia cu mine… știi că pe mine nu mă ține chestia asta, spune-mi adevărul! Și a venit într-o sâmbătă la mine și mi-a zis: «fato, ai cancer».


La care eu, în inconștiența mea normală, da și ce facem acum? Eu zâmbind, iar el se gândea dacă mai sunt normală sau am avut un șoc', a dezvăluit Mirabela Dauer în podcastul lui Horia Brenciu, citează Viva.

Mirabela Dauer: Am supărat niște oameni destul de rău

 

„Niciodată nu m-a dezamăgit, m-a încercat pentru că pe cine iubește încearcă. Lumea trebuie să înțeleagă lucrul acesta, că nu este întâmplător. Am meritat boala aia, probabil că eu am făcut niște greșeli în viață. 

Am supărat niște oameni destul de rău. Eu niciodată nu am să fac ceva cu bună știință, să supăr pe cineva, să deranjez. Nu mă interesează, bârfa o fac pe față', a mai spus Mirabela Dauer în podcast.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: boala  cancer  mirabela dauer  rinichi  tumoare 

Horoscop 6 - 12 mai 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Astrologul Ana-Maria Ticea a făcut previziunile pentru...


DC Media Group Audience

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Mihai Voropchievici, captură foto Antena 3

Horoscop 6-12 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Nativii care vor fi pasionali și posesivi

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 4 mai - 11 mai 2024. Zodia care va primi cele mai multe răspunsuri la întrebările profunde

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube, Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii mai 2024. Vin oportunități importante pentru mai multe zodii




pixel