Mircea Bravo, implicat într-un accident rutier. Vloggerul, prima reacție: „Un șoc puternic. Mașina este avariată grav”
Data publicării:
Mircea Bravo a fost implicat într-un accident, în decursul zilei de 4 decembrie. 

Mircea Bravo a fost implicat luni, 4 decembrie, într-un accident rutier, ce a avut loc în Bihor. Vloggerul se afla la volanul mașinii, însă nu era singur în momentul producerii impactului, ci însoțit de alte 3 persoane, printre care și soția sa. Potrivit primelor informații oferite de autorități, acesta a intrat cu autoturismul într-un stâlp de electricitate, după ce ar fi pierdut controlul volanului și ar fi pătruns pe contrasens. Atât Mircea Bravo, cât și celelate persoane sunt bine, însă soția sa ar fi fost cea care ar fi suferit leziuni minore. 

De asemenea, vloggerul a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, iar rezultatele au fost negative. Nu se cunoaște momentan cauza care l-ar fi determinat pe acesta să piardă controlul volanului, iar polițiștii urmează să facă cercetările în cauză.

„În jurul orei 9.23, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Beiuș au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că pe drumul județean 764, în localitatea Roșia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.

Din primele investigații, a fost implicat un singur autoturism, al cărui conducător, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pierdut controlul asupra direcției, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice”, a transmis IPJ Bihor, potrivit libertatea.

Mircea Bravo, prima reacție după accident

La ceva timp de la producerea evenimentului și după ce acesta s-a răspândit rapid și în mediul online, vloggerul a oferit și prima reacție în acest sens, pe pagina sa personală de Instagram. Astfel, acesta confirmă zvonurile, dar își asigură fanii de faptul că toți pasagerii, cât și el sunt bine. Cu toate acestea, daunele materiale sunt semnificative, întrucât mașina pe care o conducea Mircea Bravo este grav avariată, după cum spune chiar el.

„Astăzi am avut un accident de mașină. Am fost alături de alte 3 persoane. Nimeni nu a pățit nimic, doar un șoc puternic. Mașina este avariată grav. Atât testul de alcoolemie, cât și drug testul au ieșit negative. Mulțumesc lui Dumnezeu că ne-a protejat și a avut grijă de noi”, a scris Mircea Bravo pe Instagram.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Sursa foto: https://www.freepik.com/, @__natalisha__

Cinci zodii care vor obține câștiguri financiare în decembrie. Va fi o lună a prosperității

Adevăruri ascunse/ YouTube

Horoscop 30 septembrie - 6 octombrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o trădare profundă

Captură video: Pro TV. Sursa foto: Mihai Trăistariu/Instagram

Karmen Simionescu s-a dat de gol și a spus asta despre Mihai Trăistariu, în direct la TV: „Sper să nu vadă vreodată, dar aia e, îmi asum”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top trei zodii norocoase la moșteniri. Mihai Voropchievici: „Toamna va fi plină de abundență pentru ei”

Captură video: YouTube/Vocea României

Horia Brenciu a izbucnit în lacrimi la Vocea României. Vedeta nu s-a putut abține: „Când aud vocea ei, tresar. Brusc, toate amintirile se îngrămădesc în capul meu” / Video

Sursă foto: Facebook/Daiana Prodan

Daiana, atac dur la adresa lui Radu Vâlcan. Imaginile care nu s-au văzut la TV: „Se lua de mine! Mă atacau foarte mult. Nu au dat chestiile astea la televizor” 

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/ un PODCAST misto By Bursucu'

„Ai hărțuit-o, lovit-o, ți-ai bătut joc de ea”. Zanni îl face praf pe Jador, după ce a declarat că Oana Ciocan are o nouă relație: „Stătea cu ochii vineți de lacrimi legată de pat în casă”

Captură video: YouTube/Vocea României

Oleg Spînu, finalist Românii au talent 2023, a întors toate scaunele la Vocea României. Irina Rimes: „Te vreau atât de mult, încât mi-am blocat doi colegi!” / Video

Captură video: YouTube/Emisiuni Prima TV

Marian Golea, horoscop chinezesc pentru luna octombrie. Zodia care ar putea să primească o sumă de bani

Captură video: YouTube/ Radu Tibulca. Sursă foto: Instagram/Karmen Simionescu

„Auuu, au”. Cătălin Botezatu, reacție neașteptată după ce Karmen Simionescu a spus în direct la TV că își dorește să se mărite cu el

Sursă foto: Freepick/ pikisuperstar

Cele patru zodii care vor avea doar noroc în octombrie. Va fi o lună cu reușite pe toate planurile

Captură video: YouTube/Vocea României

Jitaru Lavinia a făcut senzație pe scena de la Vocea României. Theo Rose s-a ridicat de pe scaun și și-a pus mâinile în cap / Video




pixel