Mircea Eremia, infectat cu COVID-19. Cum se simte fratele Alinei Eremia
Data publicării:
După ce Alina Eremia a declarat că s-a infectat cu COVID-19, acum și fratele artistei a fost testat pozitiv cu virusul care a împânzit o lume întreagă.

După ce situația pandemică părea că este sub control, valul patru a schimbat situația radical. Valul patru face din ce în ce mai multe victime. Printre aceștia se numără și Mircea Eremia.  Artistul s-a infectat în urmă cu câteva zile, deși spune că s-a protejat și a avut mare grijă de sănătatea lui.

Fratele Alinei Eremia a declarat că starea lui de sănătate este una bună, dar a avut câteva momente în care s-a simțit destul de rău.

„Simptomele au apărut miercuri, mi-a fost puţin rău, joi deja situaţia a fost mai rea, iar vineri mi-am făcut testul. Din fericire acum sunt mai bine, fac genuflexiuni şi flotări pentru că am prea multă energie. Nu ştiu de unde am luat boala.”, a declarat Mircea Eremia pentru cancan.ro

Mircea Eremia a precizat că nu a luat contact cu sora ei în ultimele zile.

 

Alina Eremia, infectată cu virusul SARS-COV2

 

Recent, Alina Eremia și-a anunțat fanii că a fost testată pozitiv cu virusul SARS-COV2.  În urmă cu câteva săptămâni, artista le-a povestit fanilor că a avut o bronșită, iar în urma unui test pe care îl face săptămânal a rezultat că a contractat virusul care a împânzit o lume întreagă. Totodată, artista le-a mărturisit fanilor pe rețelele de socializare că are sistemul imunitar destul de slăbit, motiv pentru care a fost predispusă la infectarea cu COVID-19.

”Nu am vrut să fac o știre din asta, dar mai bine aflați de mine cum mă simt. Da, am fost confirmată pozitiv, în urma unui test de rutină pe care îl fac săptămânal. Aveam o bronșită care îmi dădea bătai de cap de 2 săptămâni, așa ca pe fond de oboseală acumulată în ultima perioadă și având sistemul imunitar slăbit, am fost predispusă să iar virusul”, a spus Alina Eremia pe Instagram.

 

Din fericire, Alina Eremia a contractat o formă ușoară a virusului, iar momentan se află în izolare la domiciliu.

”Sunt deja în autoizolare de câteva zile. Starea mea de sănătate e bună. Din fericire, am o formă ușoară. Aveți grijă de voi și de sănătatea voastră”, a mai precizat artista.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Alina Eremia  coronavirus  covid  mircea eremia 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel