Mirela Vaida, ținta criticilor. De la ce a pornit totul: "Vai de capul tău!"
Data actualizării:
Data publicării:
Mirela Vaida a ajuns din nou ținta criticilor, după ce a postat un videoclip în care cânta la o nuntă la care fusese invitată.

Mirela Vaida este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV din România. Pe lângă această meserie, în timpul liber artista cochetează și cu muzica. Recent, vedeta a publicat pe rețelele de socializare un filmuleț de la o nuntă unde a fost invitată să cânte. Fanii au complimentat-o poe vedetă pentru prestația ei, însă au existat și gurile rele care au sărit să o critice.

"Așa ai ajuns, nesătulă de bani?"

: "Așa ai ajuns?...Nesătulă de bani să cânți pe la nunți!...Vai de capul tău!..", a fost mesajul postat de internaut, în dreptul videoclipului publicat de vedetă pe rețelele de socializare.

Debutul în muzică și l-a făcut cântând la nunți, iar mai apoi participând la spectacole: "Eu am terminat Facultatea de Drept, când am venit din Iaşi în Bucureşti nici nu mă gândeam că o să fac muzică, televiziune, teatru. M-am trezit după licenţă că nu am relaţii, că nu am pile, aşadar îmi era imposibil să reuşesc. M-am angajat la televiziune şi mi-am dat seama că îmi place să vorbesc.

Cum a ajuns Mirela Vaida să facă muzică?

 În cadrul unei emisiuni online, găzduită de Pepe, Mirela Vaida a mărturisit că a absolvit, de fapt, Dreptul, însă nu a apucat să profeseze.

Eu mai participasem la concursuri de muzică. Am fost la Mamaia, în '97. Am mai fost la «Ploaia de stele», în 2001.

Inima m-a chemat spre muzică mereu. Eu am cântat foarte mulți ani la nunți. Am început cântând la nunți. Am și folclor, am și evergreen-uri, am și melodii românești, am și lăutărești. Vreo șapte ani am cântat la nunți, după care au venit copiii, unul după altul, și n-am mai putut să țin pasul cu repetițiile și cu nopțile pierdute. Dar la nunți există și un dezavantaj. Cântam toată noaptea, eram singura solistă și duceam greul de la 10 seara și până dimineața, la 5. Și veneam ruptă și vocal.", a povestit Mirela Vaida, în emisiunea amintită.

Ce remediu naturist folosește Mirela Vaida pentru îngrijirea tenului

Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate vedete de televiziune din România. Aceasta este mama a trei copii și face față cu brio responsabilităților pe care le are în rolul de mamă, soție și om de televiziune. În plus, nu uită să aibă grijă de corpul ei și merge și la sală. Aceasta a început intens antrenamentele deoarece vrea să aibă un corp de invidiat. 

„Pentru o femeie, importantă e întotdeauna fața, tenul, pentru că e cartea ei de vizită. Tot ce înseamnă înfățișarea… pentru că îi dă o stare bună, pentru că o face să se simtă tânără”, a spus Mirela Vaida la Antena Stars, conform spynews.ro.

De asemenea, vedeta are și câteva trucuri de îngrijire ale tenului, pe care le-a împărtășit recent cu fanele sale. Prezentatoarea TV a mărturisit că folosește anumite creme, dar o dată sau de două ori pe lună apelează la un remediu naturist, adică  își face exfoliere cu zaț de cafea sau mălai. 

„Curăț fața foarte bine, și dimineața și seara. Demachiere foarte bună. Apoi fac câte o exfoliere, câte un gomaj cu zaț de cafea, cu mălai sau alte remedii naturiste, că eu pe astea le folosesc – o dată, de două ori pe lună, ca să nu fie nici prea grav asupra tenului. (…) După care pun un ser. Dimineața pun o cremă, care are efect hidratant, iar seara pun altă cremă, care hrănește pielea. Am foarte mare grijă la cremele pe care le folosesc. Eu am testat foarte multe creme, dar nu mă duc niciodată pe ceea ce mi se spune până nu probez pe pielea mea”, a mai mărturisit prezentatoarea „Acces direct”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: critici  mirela vaida 



Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop 2 decembrie - 8 decembrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de noi începuturi, în special pe plan personal

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile

Sursa foto Freepik

4 zodii afectate de Mercur Retrograd în Săgetător din 25 noiembrie până pe 15 decembrie 2024

Horoscop. Sursă foto: freepik

Horoscop miercuri, 27 noiembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile




pixel