Horoscop, marți, 26 noiembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Mitică Popescu este unul dintre cei mai îndrăgiți actori din România. De-a lungul timpului a reușit să aducă zâmbetul pe buzele a milioane de oameni. În vârstă de 84 de ani, Mitică Popescu a stat multe luni în casă de frica virusului SARS-CoV-2. Perioada pandemiei a fost grea pentru actor, mai ales că era obișnuit cu lumea teatrului, cu scena și cu aplauzele publicului.
„Eu am stat în casă luni de zile, ca să mă protejez. O perioadă, cumpărăturile mi le făcea altcineva, mi le lăsa la ușă. Foarte rar ieșeam și eu din casă, strict necesar, mai mult la doctor și la magazine, când aveam nevoie de ceva. Am respectat restricțiile, am purtat mască”, a declarat Mitică Popescu pentru impact.ro.
Actorul susține că nu mai consumă alcool de ani buni, dar i-au lipsit mult prietenii în această perioadă și ieșirile la terasă.
„În rest, eu nu mai beau de mulți ani, dar îmi face plăcere să ies la aer curat, la terase, sau în alte locuri, cu prietenii mei, la un pahar de bere fără alcool, de vorbă”, a adăugat actorul.
În luna aprilie a acestui an, actorul mulțumea divinității că nu s-a îmbolnăvit de Covid-19 și declara că i-a fost foarte greu să respecte toate restricțiile impuse de autorități.
”Nu am avut COVID-19, mulțumesc lui Dumnezeu, am fost sănătos. Încă nu m-am vaccinat. Nu îmi plac aceste noi restricții, este foarte greu că am ajuns să stau cu ceasul după mine să mă duc la magazin ca să nu închidă. Este adevărat că nu doar mie îmi este greu, ci tuturor, nu sunt eu victimă”, declara el pentru Playtech.ro.
De-a lungul timpului au apărut tot felul de speculații legate de pensia pe care o ia Mitică Popescu. Prin presă s-a vehiculat că îndrăgitul actor ar fi trebuit să se descurce cu o sumă infimă pe lună, având o pensie de doar 1300 de lei.
”Nu este adevărat, nu am o pensie atât de mică. După 53 de ani de activitate, nici nu aveam cum să primesc doar atât. Am o pensie lunară de peste 5.000 de lei, plus banii pe care îi primesc din drepturile de artist”, a declarat Mitică Popescu pentru sursa citată.
Citește și: Actorul Costel Constantin, Premiul pentru Întreaga Carieră la Premiile Gopo 2021
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actor covid-19 mitica popescu
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Iată ce-ți rezervă astrele...