Moment special pentru Andreea Bălan: Victor Cornea l-a întâlnit pentru prima dată pe tatăl artistei la concertul de la Sala Palatului
Data publicării:
Andreea Bălan a vorbit despre concertul spectaculos pe care tocmai ce l-a susținut, dar și despre întâlnirea dintre tatăl ei și Victor Cornea, iubitul său.

Invitată în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, Andreea Bălan a povestit despre câteva momente emoționante din timpul concertului pe care l-a susținut la Sala Palatului. Pentru că iubitul ei, Victor Cornea, este plecat în majoritatea timpului pentru diferite turnee de tenis, nu l-a cunoscut pe tatăl vedetei până acum. Cu ocazia show-ului artistei, bărbatul l-a întâlnit pentru prima dată pe Săndel Bălan și au avut ocazia să se cunoască și să petreacă timp împreună.

De asemenea, Andreea Bălan a mărturisit că ultimul capitol al concertului, intitulat „Iubirea supremă”, i-a fost dedicat în totalitate iubitului ei. Cântăreața a precizat că Victor a susținut-o și i-a fost alături în toată această perioadă. Mai mult decât atât, a însoțit-o la repetiții și chiar a renunțat la un turneu pentru a putea participa la marele concert. Artista a recunoscut că susținerea și liniștea pe care partenerul ei i le oferă au ajutat-o să își poată duce la îndeplinire visul și să creeze acest spectaculos concert.

„Victor m-a susținut din prima clipă”

„Victor m-a susținut din prima clipă. S-au întâlnit pentru prima oară. Tata își dorea să se cunoască, evident. Tata s-a bucurat să le vadă pe fetițe. Ne-am văzut în ultimele luni, s-a văzut și cu fetițele, dar ei doi nu au apucat pentru că Victor este tot timpul plecat la turnee. Victor m-a susținut din prima clipă, de la prima întâlnire, de când i-am spus că acesta este visul meu. Acum a și renunțat la un turneu ca să fie prezent. M-a susținut, a venit cu mine la toate repetițiile.

Sunt foarte recunoscătoare. Nu poți să îți îndeplinești visul tău cel mai mare dacă nu ai liniște și susținere acasă. Fiecare capitol a reprezentat o perioadă din viața mea, iar ultimul capitol se numește chiar așa „Iubirea supremă” și a fost un filmuleț de prezentare cu el. Vorbeam despre iubirea aceasta autentică și despre vulnerabilitate și despre ce înseamnă să te deschizi cu adevărat într-o relație”, a spus Andreea Bălan, în cadrul emisiunii „Xtra Night Show”.

Te-ar putea interesa și: Andreea Bălan, mărturisiri emoționante despre momentul cu tatăl ei din timpul concertului: „M-am simțit din nou mică”

„Oamenii prezenți acolo m-au înțeles cu adevărat”

De asemenea, Andreea Bălan a vorbit și despre susținerea pe care a simțit-o din partea oamenilor care o îndrăgesc și au participat la concert. Artista a mărturisit că a simțit că aceștia o înțeleg cu adevărat și au înțeles parcursul ei și etapele prin care a trecut pentru a ajunge în acest punct al vieții sale. În plus, cântăreața a precizat că a dorit să transmită vulnerabilitate și sinceritate prin concertul ei, menționând că indiferent că sunt sau nu persoane publice, oamenii au aceleași probleme și greutăți în viață.

„I-am simțit că sunt aproape de mine și că mă înțeleg cu adevărat. Noi apărem la televizor, dar mulți ne percep prin oglinda proprie. Oamenii prezenți acolo m-au înțeles cu adevărat și au înțeles parcursul meu și de ce în anumite momente am fost în anumite situații și cât de bine sunt acum. (...) Pentru că toți trecem prin aceleași stări, toți suferim din dragoste, toți avem probleme de sănătate, poate financiare la un moment dat. Nu e că noi ăștia de la televizor suntem mai privilegiați, și noi le avem pe ale noastre. Doar că noi suntem în fața voastră, poveștile noastre sunt publice și atunci ei se regăsesc. Asta am vrut să arăt prin concertul meu: vulnerabilitate și sinceritate”, a mai spus artista.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete

A murit Delia Budeanu, fostă crainică a Televiziunii Române

Delia Budeanu, care timp de aproape trei decenii a fost...



Sursă foto: Anca Țurcașiu/Instagram

Anca Țurcașiu, dezvăluiri despre relația cu noul său iubit: „Am divorțat amândoi și ne-am regăsit”

Horoscop 13 -19 mai 2024, cu Mihai Voropchievici, captruă video Youtube, Adevaruri ascunse

Horoscop săptămânal 21-27 octombrie cu Mihai Voropchievici. Zodia care va străluci pe toate planurile

Elena Udrea și Alexandrov Adrian, sursa foto Instagram

Adrian Alexandrov, mărturisiri emoționante despre Elena Udrea. Ce îi spune fetiței despre absența mamei

Susa foto: Ozana Barabancea, Spectacola

Ozana Barabancea, înșelată de fostul soț cu cea mai bună prietenă. Abia acum s-a aflat ce i-a spus femeia înainte să înceapă relația: „Mi-a zis foarte vulgar” / Video

Sursă foto: Captură foto Instagram Lora/Ilinca Vandici

Lora, mesaj tranșant pentru Ilinca Vandici, după ce prezentatoarea TV a comentat despre nunta cântăreței: „Mi se pare penibil”

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Iustina Loghin, de la Insula Iubirii, probleme neașteptate cu doar câteva zile înainte ca ea și Cornel să devină părinți: „Mi-am dat jos de la mână inelul de logodnă și verigheta”

Sursa foto: Simona Trașcă, instagram

Simona Trașcă, dezvăluiri despre fiul ei, inginer în Canada. Cum se înțelege vedeta cu nora

Oana Roman, captură video Youtube, a7tv

Oana Roman a răbufnit, după ce a fost criticată dur că și-a cumpărat haine vintage: „Sunteți atât de ipocrite și de penibile”

Flick, foto Instagram

Flick Domnul Rimă a stârnit un val de reacții negative, după ce a scris o poezie controversată despre femei: „Cam jenant venind din partea unui tată de fată”

Sursă foto: Captură foto Instagram Adrian Alexandrov

Cum s-au cunoscut Elena Udrea și Adrian Alexandrov: „A spus o chestie cu care mi-a atras atenția”

Sursă foto: Captură foto Facebook/Instagram Alin Oprea

Alin Oprea își modifică testamentul. Artistul nu mai vrea să le lase averea copiilor

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscop 14 - 20 octombrie 2024, cu Mariana Cojocaru. Previziuni pentru toate zodiile




pixel