Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
În cadrul podcastului, artista a rememorat întâmplări din copilăria sa.
„Eram foarte rușinoasă. Eu cântam muzică populară. Talentul îl am de la mama. Ea mârâia pe lângă tata, dar tata nu era de acord. Avea două fete și nu voia. Știi că părerea părinților despre artiști e invers. Toți artiștii sunt băgați în aceeași oală.", a spus artista.
Mirabela Dauer a fost întrebată dacă a avut o copilărie frumoasă.
„Nu. Până la 3 ani l-au luat pe tata, l-au săltat, l-au băgat la pușcărie: dușmanul poporului. N-am avut copilărie frumoasă. Noroc cu unchiul nostru care era ziarist, bineînțeles, dat afară, pentru că eu m-am născut evreică, eu sunt de rit mozaic și tăticul meu a avut o funcție pe la Ministerul Comerțului.
Tatăl meu a fost un comunist convins. Era un tânăr din ăla nebun care credea în chestia asta, dar frumos, un altfel de comunism, nu ce s-a întâmplat. Altfel.", a spus Mirabela Dauer.
„Dușmanul poporului. I s-a înscenat. Ce acum nu se întâmplă asta? Mama mea, fiind o mică alintată, tata nu a lăsat-o la muncă niciodată, unchiul meu a avut grijă de noi. Sora mea, care avea 10-11 ani, trebuia să muncească. Era magazinul București, acolo a lucrat sora mea, căra coșuri, ajuta la diferite magazine. În rest, unchiul meu avea grijă de noi.", a spus ea.
CITEȘTE ȘI: Cât de tare! 4 artiști români născuți în aceeași zi. Curiozitatea zilei / video
Artista a vorbit și despre ultima amintire pe care o are cu tatăl său, de când era foarte mică, dar și despre momentul când l-a revăzut după 12 ani, după ce a fost eliberat din închisoare.
„Ultima imagine pe care am avut-o cu tata, când eram mică, a fost la pușcărie la Văcărești, pe deal. Era gardianul, tata, după gratii, și eu eram în brațe la unchiul meu. Mă țineam de grilaje și spuneam: „Tăticul meu, tăticul meu!” Eu ți le spun că mi le-au povestit ei, că eu habar nu am avut.
El a avut muncă silnică pe viață, după care i s-a comutat pedeapsa la 25 de ani, după care i-au dat drumul.
L-am mai văzut după 12 ani, mi se pare. Când a ieșit, n-am să uit niciodată, a venit cu unchiul. Țin minte, eram măricică, și era îmbrăcat într-un loden kaki lung, de la pușcărie. Era stofă bună. Din el mi-a făcut tăticul meu un hanorac și l-am purtat și eu câțiva ani.", a spus Mirabela Dauer la podcastul „Vreau să știu" cu Cătălin Oprișan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Elena Aurel
Categorie: Stiri
Iată ce-ți rezervă astrele...
Iată ce-ți rezervă astrele...