Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu a dezvăluit...
În urmă cu 27 de ani, Monica Tatoiu a trecut prin momente cumplite, după ce fiul ei a avut probleme de sănătate. Aceasta a mărturisit că și-ar fi dat și viața doar ca să-și vadă copilul sănătos. Ea a recunoscut că în acea disperare se gândea să se arunce de la etajul spitalului unde era internată cu băiatul.
„L-am luat pe Victor de mână, cu icoana asta și am lăsat-o sub cap. Era tot plin de fire pe cap, vânăt și ne-am ținut de mână. Prima chestie e că am vrut să mă arunc de la etaj, de la Maternitate. În momentul ăla ți se ia tot. Eu nu am știu ce însemna să fiu mamă până nu l-am văzut scos din mine.
L-am luat pe Victor de mână și m-am rugat la Dumnezeu, iar dimineață copilul nu a mai avut nimic. Puterea lui Dumnezeu este imensă, dar trebuie să dai jertfă. Nu înseamnă să tai vițel, să omori un copil, dar trebuie să jertfești ceva”, a povestit Monica Tatoiu la Antena Stars.
Un miracol s-a produs, iar micuțul și-a revenit . Aceasta a susținut că, de fiecare dată când băiatul ei, acum în vârstă de 27 de ani, avea o problemă, refuza să mai apară în lumina reflectoarelor.
„În momentul când ceri ceva, trebuie să dai. Să îți rupi ceva din tine. Eu fac exercițiul ăsta”, a completat vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: monica tatoiu vedete
Daniela Simulescu a dezvăluit...