Delia răbufnește la adresa lui Călin Georgescu: „Femeia e doar ca să facă copii? Serios?” /foto
Monica Tatoiu este o iubitoare a adrenalinei. Riscurile pe care și le asumă în vacanțe au dus-o la limita morții, în urmă cu câțiva ani. Vedeta a povestit cum a rămas blocată timp de 40 de minute în mijlocul mării și cum aștepta, senină, să moară. Din fericire, echipele de salvare au ajutat-o să revină pe uscat. Incidentul i-a adus vedetei o nouă viziune asupra vieții, dar și a morții. Aceasta spune că nu mai privește cu teamă ideea de a pleca de pe această lume și că trăiește clipa.
''Toți suntem datori cu o moarte, toți suntem de acord cu o durere, pentru că dacă mănânci caviar toată viața începi să-ți dorești sarmale. Se poate întâmpla, dacă trăiești cu frica asta, nu te bucuri de viață. Viața este scurtă și atunci mie nu îmi este frică. Atunci când descoperi relația cu Universul îți dai seama că moartea este doar fizică și cea sufletească nu se întâmplă. Singura chestie când mă gândesc la moarte este să nu mă doară prea tare.
Când era să mor înecată, am zis să se întâmple repede, ca să nu simt nimic. A venit un curent puternic, ne-a smuls pe noi, ne-a smuls barca, am rămas la 3 kilometri în mijlocul apei, noroc că aveam oxigen. Am stat 40 de minute în mijlocul mării. Au venit cu parașute și ne-au găsit până la urmă'', a declarat Monica Tatoiu la Antena Stars, potrivit SpyNews.
Monica Tatoiu, în vârstă de 65 de ani, este cunoscută pentru stilul nonconformist și energia cu care tratează orice aspect al vieții. Recent, ea a fost invitată în platoul emisiunii Vorbește lumea, de la PRO TV, acolo unde a povestit cum a ajuns să investească aproape „o garsonieră” în pasiunea ei pentru scufundări.
“Nu mă invidiați. O scufundare costă între 40 și 60 de dolari. Cred că aici e o garsonieră sau un apartament cu două camere”, a explicat Monica Tatoiu arâtând fotografii din concediile în care a făcut scufundări.
Vedeta s-a apucat de scufundări după ce a fost nevoită să renunțe la marea ei pasiune, dansul. Problemele de sănătate au împiedicat-o să danseze.
“Am dansat pe toate genurile de muzică, dar a trebuit să renunț din cauza protezei de la picioare. Apoi am schiat și au urmat alte garsoniere, case, apartamente... Și a trebuit să mă las și de asta pentru că m-am accidentat pe pârtie”, a povestit vedeta.
“Eu sunt sârboaică și nu pot sta locului... Și dacă n-am mai putut să mai dansez, să mai schiez... Și cum cu sexul e mai greu dupa șaizeci și ceva de ani... Ce să faci cu energia ta?”
Scufundările nu sunt totuși ceva simplu, astfel că ea a avut nevoie de un instructor care să o inițieze. După primele ședințe, vedeta era îndrăgostită de această activitate.
“La prima mea scufundare am intrat în panică. Am zis că n-o să mai fac asta niciodată, dar un instructor de șaizeci și ceva de ani m-a ajutat în patru zile să obțin primul meu certificat de scufundări. (...) Când te scufunzi la mari adâncimi se resimte temperatura joasă (...) e nasol, dar în același timp e frumos!”, a mai spus ea, în emisiunea de la PRO TV.
Scufundările au ajutat-o să-și depășească limitele și să devină un om mai calm și mai curajos.
“Eu sunt panicoasă și nebună, dar scufundările mă fac să fiu zen. Chiar e genul de sport care te ajută să depășești orice problemă de familie”, a mai spus ea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: inecata moarte monica tatoiu scufundari