Motivul divorțului dintre Raluca Pastramă și Ibrahim: „Nu ne-am mai înțeles deloc.” Regretul pe care îl are cu privire la despărțirea de Pepe
Data actualizării:
Data publicării:
Raluca Pastramă a vorbit despre motivul pentru care a ajuns să divorțeze de tatăl mezinei ale. 

Raluca Pastramă și Ibrahim Ibru, bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorțul de Pepe, au ajuns în pragul despărțirii. Cei doi au împreună o fetiță și, chiar dacă dragostea lor părea a fi una ideală, se pare că aceștia nu aveau deloc aceleași principii și valori de viață. Dacă zvonul privind divorțul a apărut în spațiul public de doar câteva zile, Raluca spune că ruptura s-a produs încă din urmă cu un an de zile. Principalul motiv este din cauza faptului că bărbatul nu ar fi luat la fel de în serios familia, precum își dorește fosta soție a lui Pepe, care acum are trei copii, doi din relația anterioară cu artistul. 

„Eu și Ibrahim ne-am despărțit de un an de zile. Nu ne-am mai înțeles deloc, avem caractere și opinii diferite. Urmează să ne întâlnim la notar după sărbători. Dacă ne înțelegem acolo e ok, dacă nu, vom înainta divorțul în instanță. Nu, nu am rămas prieteni. Comunicarea se face doar prin intermediul familiei. Ibrahim își dorea să își trăiască viața, să copilărească, eu nu mai sunt la vârsta care să îmi permită să fac acest lucru, am trei copii minunați, sunt o mamă implicată, sunt o familistă convinsă, am tras de această relație cât am putut eu, la fel cum am luptat 10 ani să salvez căsnicia cu Pepe”, a spus Raluca Pastramă, în emisiunea lui Cristi Brancu de pe Prima TV.

Te-ar putea interesa și: Superstițiile pe care Carmen Tănase le respectă în noaptea de Revelion: „De câțiva ani”

Ce regret are legat de Pepe

Au trecut trei ani de la divorțul de Pepe, timp în care atât artistul, cât și Raluca, au încercat să-și clădească o altă familie. Cu toate acestea, femeia spune că a rămas cu un mare regret în suflet din acea perioadă. Concret, Raluca Pastramă se gândește că ar fi fost mult mai bine ca la vremea aceea să fie sinceră cu fanii și să dezvăluie adevăratul motiv care a produs divorțul, nu să lase loc speculațiilor.

„În cazul divorțului de Pepe regret că nu am ieșit să spun partea mea de adevăr. Îmi pare rău că am permis să fiu denigrată, dar cine e deștept și pune totul cap la cap își dă seama că eu nu l-am înșelat. Mi s-a indus ideea că aș greși dacă ies să vorbesc, mi-au băgat în cap că sunt slabă. În plus, nu am vrut să îmi fac fetele să sufere, ele nu își mai doreau să ne certăm.

Și, să fiu sinceră, eu nu am nevoie să apar la TV, nu sunt vedetă, nu vreau să îmi spăl lucrurile în public. Nu mă ajută absolut deloc. Dacă nu am ieșit când au fost mizeriile cu Zăvoranca, acum chiar nu îmi trebuie așa ceva”, spus Raluca Pastramă în emisiunea lui Cristi Brancu.

VEZI și: Irinel Columbeanu susține că Monica Gabor s-a folosit de numele său, pentru a deveni celebră: „Am făcut-o pentru a-i asigura un nivel de viaţă foarte bun”

Imbrahim a confirmat primul despărțirea

Dacă Raluca Pastramă a fost ceva mai tranșantă, Ibrahim a declarat faptul că el și fosta sa soție vor face tot ce le stă în putință pentru a-i oferi fetei lor toată dragostea și sprijinul de care are nevoie, pentru o creștere armonioasă. 

”Este adevărat ca eu și soția mea ne-am separat în fapt de câteva luni bune, fiecare a ales sa își vadă de viața proprie. Asta nu înseamnă ca nu avem grija în continuare, ca doi părinți responsabili, de fiica noastră minunată. Poate nu am fost sortiți să fim impreună, se mai întâmplă. Noi ne dorim un divorț amiabil, civilizat și elegant, tocmai pentru ca fetița noastră să fie mandră de părinții ei, deoarece, chiar dacă e mică, va fi afectată de tot ce se întâmplă în viața ei, pe tot parcursul vieții”, a spus Ibrahim Ibru, potrivit spynews.

VEZI și: Dana Budeanu nu este de acord cu superstițiile pentru Noul An: „Nu observi că de 20 de ani nu se întâmplă nimic?”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel