"N-a fost ușor să mă trezesc brusc în mijlocul unei jungle". Ami, despre cea mai grea perioadă din viața ei: Am avut șansa să fac parte din echipele câtorva artiști mari
Data publicării:
Cântăreața Ami a povestit despre mutarea sa în București, care a fost una dintre cele mai grele decizii pe care le-a avut de luat, până acum.

Ami a vorbit despre începutul carierei și despre faptul că nu a fost ușor deloc să părăsească confortul casei părintești, pentru a se muta în București, unde nu cunoștea pe nimeni.

"Mutarea mea în București în clasa a XII-a a fost un sacrificiu major. Încă eram fragilă și nepregătită pentru atâtea schimbări. Venită din Baia Mare, un loc liniștit unde mă simțeam în siguranță, pentru mine n-a fost deloc ușor să mă trezesc brusc în mijlocul unei jungle. Nu cunoșteam pe absolut nimeni, urma să dau Bacalaureatul și simțeam că trebuie să o iau cu totul de la capăt. A trebuit să-mi construiesc o nouă viață, de parcă până în acel moment nu aș fi existat. Însă a fost cea mai bună, dar grea decizie pe care am luat-o. Chiar dacă aveam lacrimi în ochi, de tristețe că las în urmă locul în care am copilărit, confortul și liniștea de acasă, abia atunci mi-am găsit scopul, rostul și motivele de fericire.", a spus Ami, potrivit Ego.

Mutarea în București a fost cel mai greu moment din viața artistei 

Deși recunoște faptul că aceasta a fost una dintre cele mai grele decizii din viața ei, artista spune că nu o regretă nicio secundă. 

"Cel mai greu moment din viața mea l-a adus și pe cel mai frumos: acela de a-mi auzi vocea la radio. Și nu s-ar fi întâmplat asta dacă nu veneam în București. Întotdeauna pentru lucrurile frumoase ești nevoit să treci prin cele mai negre scenarii.", a continuat artista.

Cine a ajutat-o pe Ami, la începutul carierei

Ami spune că în tot acest parcurs a fost însoțită și de noroc. Așadar, înainte să-și facă propriul nume și să se lanseze solo, artista a făcut parte din echipa mai multor vedete importante din țara noastră.

"Înainte să ajung un nume cunoscut în industrie, am avut șansa să fac parte din echipele câtorva artiști mari de la noi. Faptul că am fost backing vocals pentru Andra Măruță și Paula Seling, m-a rodat și m-a pregătit pentru ceea ce urma să vină în cariera mea. Cât timp am stat lângă ele, am prins și mai mult curaj și încredere că am tot ce îmi trebuie ca să fiu vocea principală.", a mai adăugat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: ami  andra  cantareata  inceputul carierei  obstacole  Paula Seling 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel