Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Jorge și soția sa trec prin momente dificile, după ce fiul lor, în vârstă de 5 ani, a ajuns la spital. Micuțul David a fost diagnosticat cu pneumonie severă și a stat „două nopți pe oxigen”.
„Suntem foarte speriați. Nu am crezut că am putea trece prin așa ceva vreodată. Problemele cu David ne-au dărâmat. Boala asta a fost foarte agresivă. David se află în spital de luni și probabil că va mai sta câteva zile pentru că are o bacterie foarte severă. A debutat cu o tuse, apoi a avut febră, a mâncat bine, iar următoarea zi a fost mai rău. Pediatra ne-a dat antibiotic, dar următoarea zi a fost și mai rău. Tușea foarte rău și am plecat cu el la spital. Medicii i-au făcut rapid analize de sânge și au descoperit această bacterie. Soția mea se află internată cu el în spital, acolo doarme… mă rog, mult spus doarme pentru că îl supraveghează non stop. Eu nu pot să stau cu ei, merg și îi văd prin geam, pentru că protocolul este foarte riguros. A stat două nopți pe oxigen… ce să mai spun. Nu am cuvinte”, a declarat Jorge pentru Click!
Artistul speră ca starea de sănătate a fiului său să se amelioreze și să îl poată lua acasă cât mai repede.
„Probabil ca mâine, poimâine îl vor externa. Așteptăm să ne spună medicii. Astăzi aveam organizată petrecerea lui de 5 ani, cu 25 de copii, colegii lui. Ne-a rupt inima! Am avut niște zile crunte”, a mai spus Jorge pentru sursa citată.
View this post on Instagram
Jorge și Alina Laufer au format un cuplu, până acum nouă ani. Cei doi au împreună o fetiță, pe Karina. Chiar dacă relația lor nu a mers, Jorge și Alina au rămas în relații bune, de dragul fiicei lor. Artistul chiar i-a dus un cadou fostei sale soții, în urmă cu un an, imediat după ce aceasta a născut gemenii.
„Jorge și Karina, fetița noastră, i-au cumpărat micuței prima pereche de cercei din viața ei și abia aștept să îi punem! Karina este și ea entuziasmată. Mă tot întreba când venim acasă! Aș fi putut să plec de vineri din spital, însă mie mi-a fost frică și am tot amânat momentul! Eu m-am recuperat! Sunt foarte ok, am avut tot timpul o stare de spirit bună și nu am plâns deloc în spital. M-am documentat despre copiii născuți prematur și știam exact care sunt riscurile și ce trebuie făcut. Am avut încredere în echipa de doctori de la Giulești și știam că totul trebuie să fie bine! Nu mai pot de dragul lor! Abia aștept să îi duc în camera lor superbă pe care le-am pregătit-o acasă!”, a declarat Alina Laufer, în urmă cu un an, pentru Click.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: david Jorge oxigen pneumonie spital
Primul meci din a doua etapă a...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...