Nea Marin, primele declarații după ce a ajuns pe mâna medicilor. Coregraful a fost operat de apendicită: "Am treabă de făcut..."
Data publicării:
Nea Marin a făcut primele declarații, după ce a ajuns pe mâna medicilor. 

Nea Marin, în vârstă de 64 de ani, trece printr-o perioadă delicată, după ce a ajuns pe masa de operație. Liviu Vârciu le-a mărturisit fanilor, pe rețelele de socializare, că celebrul coregraf a fost operat de apendicită. De asemenea, acesta a ținut să precizeze faptul că Nea Marin se află în afara oricărui pericol. 

„Dragilor, vă dau o veste bună și una rea. Nea Mărin s-a operat de apendicită la 64 de ani, are apendicita la fel de a d**** cum e el. A stat în el până la vârsta de 64 de ani, e okay, e în regulă', a spus Liviu Vârciu pe Instagram.

Nea Marin, primele declarații după ce a ajuns pe masa de operație

Celebrul coregraf a declarat că are foarte multă treabă și că se află la cursurile de dans, semn că și-a revenit după intervenția chirurgicală. 

„Eu am ore de dans, am treabă de făcut! Nu știu ce a apărut, ce n-a apărut. Sunt la cursuri. Vorbiți cu Vârciu!', a fost reacția lui nea Mărin, semn clar că este într-o stare bună, potrivit Fanatik.

Cu ce probleme de sănătate s-a mai confruntat Nea Marin în trecut

Nea Mărin s-a remarcat de-a lungul timpului datorită energiei lui și a glumelor sale. Prezentatorul TV se bucură de un succes imens și este unul dintre cei mai îndrăgiți dansatori de muzică populară din România.


Într-una dintre edițiile emisiunii lui, Nea Mărin le-a dezvăluit vedetelor că are probleme de sănătate și merge la medic pentru a afla de ce boală suferă. Prezentatorul TV s-a sferiat teribil după ce a observat că scuipă sânge. 


„Mai bolnav sunt eu. Mâine mă duc să-mi fac analize la plâmâni. Habar n-aveți prin ce trec eu. Am scuipat sânge", a mărturisit Nea Marin în momentele acelea. Medicii au descoperit că Nea Mărin are probleme în zona laringelui și a faringelui așa că i-au interzis să mai vorbească timp de o săptămână.  Dar problemele nu s-au oprit aici, Nea Mărin moștenește de la mama lui probleme ale ficatului, iar din această cauză trebuie să fie foarte atent cu alimentația lui. 


„N-am avut nimic grav, moștenesc de la mama un ficat care nu elimină grăsimile și am probleme. Și-a făcut toată lumea griji, am primit multe telefoanem am fost să îmi fac niște analize acum 20 de ani", a mai spus prezentatorul TV. 


Nea Mărin nu a mâncat carne de porc timp de 18 ani din cauza problemelor de sănătate pe care le are, dar din cauza emisiunii a fost tentat să guste din preparatele delicioase. 


„Sunt ok, drept dovadă i-am alergat pe băieții aștia două luni de zile. Mănânc foarte sănătos acum, țin regim. Eu n-am mâncat carne de porc timp de 18 ani și acum am mers pe la Maramureș și am început din nou", a mai spus dansatorul. 

 

În luna martie a anului trecut, Nea Mărin a fost infectat cu virusul COVID-19: „Mă dau cu ce se poate ca să uit prin ce am trecut”

 

Celebrul coregraf Nea Mărin a vorbit despre experiența pe care a avut-o după externarea de la Matei Balș, unde s-a tratat de COVID 19. Acesta a mărturisit că a rămas cu sechele.

 

„Mă simt foarte bine. Mă dau cu ce se poate ca să uit prin ce am trecut. În septembrie eram la filmări. Am luat un shot, am dat fuga să mă testez. M-am testat la Matei Balș, cu soția. Amândoi ne-am internat. Că stăm o zi, că stăm două. Am stat șase.

Am urmat tratamentul administrat pe atunci. După ce am ieșit din spital, ne-au zis să ne izolăm încă 4-6 zile. Ne-am dus la niște prieteni care au o pensiune și ne-au pus-o la dispoziție, la Predeluț. Încă 10 zile”, a spus Nea Mărin la Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   nea marin  operație  sănătate 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel