Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Vestea că Theo Rose așteaptă un bebeluș a uimit pe toată lumea. Artista s-a despărțit recent de Alex Leonte, nepotul lui Nea Marin, alături de care și-a petrecut foarte mulți ani. Vedeta s-a cuplat imediat cu Anghel Damian, regizorul serialului „Clanul” și se pare că acum cei doi se pregătesc să devină părinți. Nu doar fanii au avut parte de un șoc, ci și cei care îi cunosc pe cei doi. Spre exemplu, Nea Marin spune că nu știa nimic despre această veste, însă îi dorește toate cele bune artistei. Cu toate acestea, dansatorul a ținut să scoată în evidență faptul că femeile de acum, care devin mame, nu mai au aceeași gândire ca cele de pe vremuri.
„Eu nu știu absolut nimic, nu am nicio informație că este însărcinată. Dar, dacă e așa, ce să îi doresc? Să fie sănătoasă! La 24 de ani nu este deloc prea tânără ca să devină mamă. Eu, de pildă, m-am căsătorit la vârsta de 23 de ani, soția avea 22, am făcut copii și, uite, am ajuns la 65 de ani și avem și nepoți în vârstă de 15 ani. Păi, nu e mai frumos așa? M-aș bucura însă dacă femeile de acum ar avea și mintea celor tinere, de odinioară”, a declarat celebrul dansator, pentru impact.ro.
Dacă unchiul său nu a fost deloc „zgârcit” în declarații, Alex Leonte a preferat să păstreze tăcerea și să nu-și dea cu părerea despre acest subiect extrem de mediatizat.
„Nu, nu pot vorbi despre asta. Sunt prins acum, mersi frumos”, a declarat Alex Leonte când a fost contactat de jurnaliștii de la Cancan.
Se pare că părinții artistei așteptau cu sufletul la gură momentul în care celebra solistă să-și întemeieze propria familie, motiv pentru care această veste a fost primită cu mare bucurie, în familia ei. Mai mult, bărbatul spune că sunt deja câteva zile de când apropiații știu de acest eveniment.
„Pe noi ne-a anunțat Theo încă de la începutul lunii noiembrie despre marele eveniment. Am sărit în sus de bucurie, fiindcă am și eu o vârstă și deja așteptam de ceva vreme nepoți. Care se cam lăsau așteptați.
Theo, cea mai mică fată a noastră, e cea care ne-a făcut marea bucurie! Voi fi cel mai fericit bunic din lume. Noi, aici, la țară, suntem mai conservatori. Așa că nu ne-am fi dorit să aflăm de prin ziare marea veste. Theo, draga de ea, a știut asta, și a preferat să ne anunțe printre primii. Nici nu vă puteți închipui ce bucurie ne-a făcut!', a spus Ioan Diaconu pentru Playtech.ro.
Mai mult, acesta spune că a sfătuit-o deja pe fata sa să-și anuleze din evenimente, pentru că sănătatea ei și a copilului este cea mai importantă. Cu toate acestea, Theo Rose a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, în care își anunță fanii că-și va onora toate evenimentele.
„Am rugat-o ca de acum înainte să-și elibereze mai mult programul. Să nu mai dea curs tuturor propunerilor. Înțeleg, e vorba despre cariera unui tânăr, dar o să aibă timp de toate celelalte. Acum, ce e cel mai important, e ca mama și copilul să fie sănătoși. Așa că am rugat-o să treacă mai des pe la noi, ca să se poată odihni. Că la noi nu e ca la București!', a încheiat bărbatul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anghel damian insarcinata nea marin Theo Rose
Anca Dimancea vine cu...