Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Andreea Ibacka și Cabral sunt priviți ca fiind unul dintre cuplurile model de la noi din țară, care reușesc să trăiască în continuare o poveste de dragoste extrem de frumoasă și armonioasă, în ciuda provocărilor și greutăților pe care viața le-a mai adus uneori în cale. Mămică a doi copii, actrița spune că are parte de tot ajutorul din partea soțului său, care se implică activ în creștrea micuților și care este la fel de organizat ca și ea.
„Mă ajută, noi nu avem un serviciu cu program fix și atunci în funcție de zile ne împărțim. Avem un google Calendar doar cu programul copiilor, în care trebuie să notăm toate indisponibilitățile, activități extra ca să nu ne încurcăm.
A intrat recent la priorități, e pe lista rezoluții 2024 (n.r. petrecerea timpului în doi), pentru că au fost puține până acum și, inevitabil, cineva trebuia să se sacrifice. Glumesc, îmi face plăcere să stau cu copiii, dar este nevoie de activități de cuplu, fără copii.”, a declarat Andreea Ibacka, în cadrul unui interviu pentru Exclusiv VIP.
Chiar dacă cei doi copii au încă vârste fragede, vedeta se declară a fi extrem de fericită pentru că aceștia au ajuns în etapa în care știu exact să comunice ceea ce-și doresc, dar se înțeleg și perfect între ei. Mai mult, pentru a-și ușura treburile și pentru a nu fi nevoită să alerge prin tot orașul, actrița spune că a optat ca ambii copii să meargă la aceeași instituție educațională.
„Acum cred că intrăm într-o etapă ușoară dintr-o viață de om, pentru că ei mănâncă, dorm când trebuie, comunică amândoi, s-au ușurat treburile și îi putem grupa la aceleași activități, pentru că e o diferență mică de vârstă. Acum sunt la aceeași grădiniță și e un noroc.”, a mai spus artista.
Te-ar putea intersa și: Asta bea Sofia Vicoveanca în fiecare zi pe stomacul gol, la 82 de ani: „E meniul de dimineață”
Mai mult, chiar dacă adesea publicul îi vede pe cei doi îndrăgostiți făcând diferite aluzii și ironii unul la adresa celuilalt, Andreea Ibacka spune că aceste lucruri nu sunt făcute doar de ochii lumii, ci așa se comportă și acasă, în mediul lor intim. Cu toate acestea, actrița nu recomandă tuturor cuplurilor acest mod de abordare.
„Din punct de vedere culinar, se întâmplă des să gătesc, nu o fac zilnic, dar o fac frecvent, dar el apreciază foarte mult. Da, el exagerează, noi așa facem și acasă, ăsta este stilul nostru, ne și cunoaștem foarte bine după 16 ani împreună. Eu nu recomand mai departe treaba asta, pentru că ține mult de profilul cuplului.
La mine au fost 5 ani legați de nesomn și a fost complicat. Din cauza asta, cred că de multe ori eram irascibilă, nu era prea productivă, dar am vrut să fiu eu alături de copii, dar totuși cred că puteam face niște convenții, ca să mai dorm noaptea.”, a continuat aceasta.
Te-ar putea interesa și: S-au încins spiritele la Survivor All Stars. Alexandra Duli, lecție de twerk pentru războinice: „Eu am învățat singură”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...