Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
Netflix a retras un film indian de pe platforma sa, după ce producţia s-a confruntat cu reacţii negative pe reţelele de socializare întrucât o prezenta pe fiica unui preot hindus mâncând carne, informează Reuters.
Hinduşii sunt cea mai mare grupare religioasă din India, iar preoţii hinduşi, precum şi familiile lor, sunt de obicei vegetarieni.
„Annapoorani - The Goddess of Food”, un film în limba tamilă care a fost lansat în cinematografe pe 1 decembrie şi difuzat pe Netflix ulterior în aceeaşi lună, nu mai era disponibil pe platforma internaţională de streaming începând de joi.
Reprezentanţii filialei din India a companiei Netflix nu au dat curs deocamdată solicitărilor transmise de Reuters pentru a face declaraţii pe această temă.
Miercuri, protestatari de la Vishwa Hindu Parishad (VHP), o organizaţie hindusă cu doctrină dură şi care are legături cu Partidul Bharatiya Janata al premierului Narendra Modi, au strigat sloganuri împotriva Netflix şi a filmului la biroul companiei din Mumbai, potrivit unui mesaj distribuit pe reţeaua de socializare X de purtătorul de cuvânt al VHP, Shriraj Nair.
Filmul o prezintă pe fiica unui preot hindus dintr-un templu din statul Tamil Nadu, din sudul Indiei, care mănâncă carne şi, mai târziu, participă la un concurs culinar cu miză mare, unde găteşte preparate ce conţin carne, informează Agerpres.
„Acest film (...) este lansat în mod intenţionat pentru a răni sentimentele hinduse”, a declarat Ramesh Solanki, care s-a descris ca fiind liderul unei organizaţii numite 'Hindu IT Cell', pe reţeaua de socializare X, cunoscută anterior sub numele de Twitter.
Ramesh Solanki a declarat că a depus o plângere la Poliţia din Mumbai în legătură cu filmul, enumerând mai multe scene despre care a spus că sunt ofensatoare pentru hinduşi.
Netflix şi rivali ai săi precum Amazon şi Disney au fost adeseori criticaţi de grupuri religioase cu doctrină dură din India, una dintre cele mai mari pieţe de streaming din lume.
În 2021, într-un gest rar, Amazon a prezentat scuze publice pentru unele scene din serialul său „Tandav”, care s-a confruntat cu procese în instanţă şi plângeri pentru ofense aduse hinduşilor.
Companiile Netflix şi Amazon au devenit extrem de populare în India, care va deveni o piaţă de 7 miliarde de dolari pentru acest sector până în 2027, potrivit Media Partners Asia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: International
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...
Noua Miss Universe s-a impus în fața a 130 de...
Un actor celebru s-a filmat,...
Margot Robbie își așteaptă...
Când vine vorba de căsătorii...