Neti Sandu, probleme din cauza podoabei capilare. Vedeta a fost „atacată” în plină stradă: „A început să mă tragă de păr să vadă dacă e adevărat”
Data actualizării:
Data publicării:
Neti Sandu a ajuns să fie trasă de păr pe stradă, după ce mulți au speculat că vedeta poartă perucă. 

Neti Sandu se numără printre cele mai apreciate vedete din România. De mai bine de 30 de ani, prezentatoarea TV se confruntă cu aceeași problemă legată de podoaba capilară. Tot mai multe persoane au speculat că vedeta poartă perucă, unele încercând chiar să demonstreze acest lucru băgând mâna în părul astrologului.

Neti Sandu, probleme din cauza podoabei capilare

Neti Sandu susține că a făcut tot posibilul să le demonstreze celor din jur că este părul său natural, însă a ajuns să fie trasă de păr pe stradă de oameni, care nu acceptă faptul că vedeta are un păr frumos și natural. 

„Era o doamnă la coadă la cofetărie și a început să mă tragă de păr ca să vadă ea dacă e adevărat. Incredibil! Apoi, aveam un invitat în emisiune și, în loc să dăm mâna ca oamenii, el a înfipt mâna direct în părul meu! Păi, dacă v-am spus, oameni buni, că este părul meu natural, cum să nu mă credeți?!

Doamne, dar m-am săturat efectiv! Oare ce-o fi în capul lor? Stau și mă gândesc, e ceva rău că-mi stă perfect părul, care e problema? El stă prea perfect ca să fie adevărat. Dar, poți să accepți totuși că este adevărat? E un păr adevărat! Eu de 30 de ani spun că e părul meu, s-a dovedit, am filmat cum mă spăl pe cap, cum îmi întinde părul coafeza mea”, a dezvăluit Neti Sandu, în podcastul „Luni seara”.

Ce ritual de îngrijire are Neti Sandu pentru ten și păr

Când vine vorba de îngrijirea tenului, celebrul astrolog are și aici câteva trucuri importante care o ajută să-și țină fața cât mai departe de riduri sau de semnele specifice vârstei sale. Neti Sandu a dezvăluit și cum are grijă de părul ei. 

„Pentru ten, pentru că mă machiez zilnic, am niște produse cu acid hialuronic și colagen, pe care le folosesc ca bază. Crema de la plafar, să fie cât mai naturală. Am și alt fel de creme, mai pretențioase, dar le dau doar pentru efect de scenă. Demachierea e foarte importantă, oricât de târziu ar fi, niciodată nu mă bag la somn machiată. Pentru păr, mă spăl doar cu șampon, fără balsam, fără protecție, fără fixativ, fără placă. Părul meu așa stă dacă îl coafez frumos, cu peria”, a mai spus Neti Sandu pentru viva.ro

Ce alimente consumă Neti Sandu în fiecare zi, pentru a se menține în formă

„Ca regim, baza mea e supa de legume. Asta mănânc zilnic. O dată la nu știu cât timp, mai mănânc pui la rotisor, câte o bucățică, ceva dulce, prăjitura de casă pe care o făcea mama. La serviciu mâncăm o dată pe săptămână covrig.

Atunci ne dăm voie, sau plăcintă. E un regal. Mai mănânc rondele de legume, cu cartofi, broccoli, sau amestec. Câteva măsline și o rondea de brânză de capră, pe care o pun deasupra să se topească.

Dacă merg în oraș, mănânc rață cu ananas și risotto cu trufe. În ceea ce privește tratamentele corporale, mi-am cumprat niște ventuze de silicon cu care îmi fac masaj când am timp, în weekend. După care îmi dau cu lapte de corp și asta e tot. Nu fac sport. În vacanțe, merg foarte mult pe jos și nu mă dor picioarele. Asta e nemaipomenit”, a declarat Neti Sandu pentru Viva.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel