Babasha tună și fulgeră, după imaginile indecente cu el care au apărut pe internet. Artistul o amenință pe tânăra care a făcut videoclipul public: „Să te pregăteşti de ce este mai rău”
Leon Dănăilă este unul dintre cei mai de succes medici neurochirurgi din România, dar a ajuns să fie îndrăgit de o țară întreagă datorită simplității și modestiei cu care își trăiește viața. Reputatul Dănăilă, în vârstă de 89 ani, membru al Academiei Române și profesor al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila, cercetător cu 18 brevete de inventator și autor a 59 de cărți și tratate de neurochirurgie, a ajuns să trăiască de pe o zi pe alta.
Neurochirurgul Leon Dănăilă locuiește singur de ani buni și recunoaște că uneori singurătatea e dureroasă. Medicul a ajuns la limita sărăciei, după ce și-a investit toată averea în studii și în scrierile pe care vrea să le lase oamenilor, în urma sa.
„Nu îmi trebuie avere, când te naşti sărac, sărac mori. Azi mă simt ca un boschetar, nu-ţi dă nimeni nicio atenţie, asta e realitatea. Am rămas sărac, am vândut totul şi acest apartament e vândut. N-am nicio avere, n-am nimic. Toate astea pentru oameni. Imi place să fac bine oamenilor pentru că vin dintr-un mediu inferior şi am văzut cât de greu este, viaţa e scumpă, o singură dată o trăieşti”, a mărturisit medicul Leon Dănăilă într-un interviu acordat la Trinitas TV.
Medicul Leon Dănăilă a precizat că și-a vântut totul, însă nu regretă absolut nimic. Acesta a recunoscut că se simte singur uneori și îi este greu cu mâncarea, însă se bucură că mai găsește la magazine mâncare tradițională.
„Nu vreau să fac avere, n-am făcut avere din suferinţa oamenilor. Apartamentul acesta e vândut, dar cu condiţia să pot sta aici până mor. Eu sunt mulţumit în situaţia în care mă aflu, e foarte greu cu singurătatea, că sunt singur de 12 ani, mai greu cu mâncarea. Noroc că sunt magazinele astea, că mai găseşti fasole bătută, salată orientală, eu cu astea mă ţin. Nu mă pricep să fac mâncare, nici n-am timp. Mai bine scriu”, a mai explicat neurochirurgul.
Medicul Leon Dănăilă a realizat peste 40.000 de operații, fiind inclus în Academia Recordurilor Mondiale ca medicul cu cele mai multe operații neurologice.
„Am ajuns să descifrez doar 2-3 la sută din creierul uman, ceea ce e imens, având în vedere complexitatea lui”, a mărturisit medicul, în cadrul emisiunii„40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.
Citește și: Neurochirurgul Leon Dănăilă, totul despre optimism: ”50% din boală are componentă psihică”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: leon danaila neurochirurg sărăcie
Daniela Simulescu, astrolog DC...