Nicolae Botgros, devastat de durere, la aproape 7 luni de la moartea Lidiei Bejenaru: “Toate zilele sunt foarte grele”
Data publicării:
Nicolae Botgros este îngenuncheat de durere, după ce soția sa, Lidia Bejenaru, s-a stins din viață. 

La mai bine de jumătate de an, Nicolae Botgros o plânge pe cea care l-a susținut necondiționat de-a lungul căsniciei. Deși încearcă să fie puternit, artistul este devastat de durere și nu a putut să treacă peste această pierdere dureroasă din viața lui. În cadrul emisiunii lui Cristi Brancu, de la Prima TV, Nicolae Botgros a vorbit despre cum se simte, la aproape jumătate de an de când și-a pierdut soția. Acesta a mărturisit că simte o durere enormă atunci când se gândește la soția sa. 

Artistul a precizat că cel mai bine se simte atunci când merge la mormântul ei.

“A fost greu. Toate zilele sunt foarte grele. Atunci când mă duc la cimitir stau de vorbă cu ea și îmi vine mai ușor.

În rest, vreau să vă spun, chiar și acum, suntem la o depărtare. Tot timpul o voi avea alături și va fi cu mine mereu în suflet.

Mie nu-mi vine greu numai acasă, mie îmi vine greu peste tot unde mă duc. Peste tot am fost cu soția împreună și aceste amintiri mă apasă.”, a declarat Nicolae Botgros la Exclusiv VIP.

 

Nicolae Botgros a fost întrebat dacă are de gând să-și mai refacă viața după moartea soției sale. Dirijorul a declarat că nu crede că va mai putea să iubească vreodată și ranile pe care le are nu vor fi vindecate niciodată. 

“Nu cred (n.r. că își va reface viața). Niciodată. Această durere, această pierdere este imensă, prea mare este, ca să vorbim despre așa ceva.

Cu toate că se vorbește că timpul va vindeca. Nu cred. Eu văd, cu cât trece timpul mai mult, mai greu mi se face.”, a mai spus artistul.

 

 

Nicolae Botgros, operat de cataractă

 

Artistul a declarat, în cadrul unei emisiuni TV, că recent s-a operat de cataractă, deoarece nu mai vedea aproape deloc. 

“Nu e un secret, chiar acum m-am întors de la Munchen, m-am operat de cataractă, era avansată pe fond de stres. Acum sunt foarte bine, văd lumea altfel.”, a dezvăluit Nicolae Botgros, notează Star Popular.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: lidia bejenaru  Nicolae Botgros  sotie 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel