Nicole Cherry a împlinit 23 de ani. Vedeta a devenit mamă în urmă cu câteva zile: „Te simți împlinită și invincibilă”
Data actualizării:
Data publicării:
Nicole Cherry a implinit astăzi 23 de ani. Tânăra mămică a fost recent externată din spital, alături de fiica ei.

Nicole Cherry trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Artista a devenit pentru prima dată mămică. Artista radiază de fericire de când a adus-o pe lume pe micuța Anastasia. Cele două au fost deja externate, astfel că vedeta și-a putut petrece ziua de naștere acasă, alături de familie și prieteni. 


,Chiar dacă nu am stat prea mult timp în spital, era ca și cum nu îmi mai văzusem casa de o veșnicie, iar primul lucru pe care l-am zis a fost . La spital m-au făcut să mă simt minunat, au avut grijă de noi foarte frumos, dar sentimentul de acasă nu e nicăieri”, a declarat Nicole Cherry la Antena Stars, potrivit SpyNews.

Vedeta și fiica ei au fost întâmpinate acasă de familie și pieteni. Ea spune că nimic nu se compară cu sentimentul de a fi mamă și că se simte puternică și invincibilă. 

,,Ne-am bucurat extrem de tare, erau aici și bunicii. Am fost primite acasă de familie, iar după zilele acelea chiar simțeam nevoia sa fiu alături de ei. Momentul când am luat-o în brațe a fost unic, clar atunci te simți împlinită și invincibilă. Prietenele mele nu au venit în vizită, astăzi urmează. Am încercat să introducem ușor fiecare persoană în casă, pentru că nici timpurile nu ne mai ajută să fim asa apropiați”, a mai spus cântăreața, potrivit sursei citate.

Are un bebeluș extrem de cuminte

 

,,Nopțile sunt destul de frumoase, e o perioadă destul de drăguță. Încă nu au început colicii, dar suntem conștienți ca la un moment dat vor veni și aceste nopți albe, care sunt cumva normale. Atunci vom simți cu adevărat că suntem părinți. Atunci când doarme, o face foarte bine. Nu am probleme cu ea, ma duc mă aranjez, nici nu zic că am un copil. Este extrem de cuminte, nu am treabă cu ea. Sper să o țină Dumnezeu așa”, a spus spre final artista.

Nicole Cherry ținut cont de astrologie atunci când a conceput bebelușul
 

Artista a uimit pe toată lumea atunci când a dat vestea că este însărcinată. Deși este extrem de tânără, vedeta spune că știe ce vrea de la viață și că sarcina a fost una planificată. Mai mult, a fost atât de planificată, încât a ținut cont de astre atunci când l-a conceput. Fiind zodia Săgetător, Nicole a vrut ca și bebelușul ei să se nască în același semn zodiacal, ea declarându-se un fan al acestor nativi. Astfel că și-a planificat momentul concepției calculând cele nouă luni dinaintea sezonului Săgetătorului, ea urmând să nască după jumătatea lui noiembrie sau începutul lui decembrie. 

„Când am decis să fac un copil a contat că am pe cine să mă bazez, pe Florin. Mi-am dorit acest copil, el are 31 de ani, el e bărbatul cu care vreau să rămân, sarcina a fost programată, mi-am dorit să am un copil săgetător. După ne-au luat emoțiilor, nu ne e teamă, cred că suntem prea tineri ca să conștientizăm ce ne așteaptă”, a declarat Nicole Cherry la emisiunea „La Măruță”, de la Pro Tv, în urmă cu ceva timp. 


Fanii au criticat-o pentru că nu a vrut să renunțe la animalul de companie
 

Recent, Nicole Cherry a răbufnit după ce internauții i-au spus artistei că animalul de companie nu ar trebui să se afle în preajma ei sau a bebelușului ce urmează să îl aducă pe lume.

Acest lucru a scos-o din sărite pe Nicole Cherry, motiv pentru care le-a dat o replică dură. Mai mult decât atât, aceasta a mărturisit că a vorbit deja cu medicul despre acest lucru și nu va renunța la pisica ei, Lia.

„Nu îmi dați mesaje în legătura cu Lia, că nu e bine în sarcină, că nu e bună pentru copil, că părul, că nu știu ce, nu-mi dau pisica. Mi-am ascultat medicul, medicul mi-a zis că nu e nicio problemă, nu-mi mai scrieți lucrul ăsta, e enervant, nu am ce să vă spun drăguț că mă enervează.

 O iubesc foarte tare, nu va sta bot în bot cu ea, vom avea grijă, îmi momentul în care ai animal te atașezi extraordinar de tare și e ca și cum ai avea copil (…) Lia o să aibă aceeași viață, atenția de care are nevoie, să o accepte pe Anastasia, și sunt sigură că se  vor înțelege de minune.

Îmi cer scuze dacă v-am enervat, nu era mai bine să-mi dai follow sau să îmi dați block. Uite, dați-mi mesaj că eu acum vă dau block”, a spus Nicole Cherry, pe pagina sa de Instagram.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anastasia  copil  fetita  mama  Nicole Cherry 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel