Delia răbufnește la adresa lui Călin Georgescu: „Femeia e doar ca să facă copii? Serios?” /foto
Deși burtica este deja proeminentă, vedeta a făcut senzație pe covorul roșu, puerând o rochie neagră, cu o crăpătură pe picior, care i-a evidențiat silueta.
Artista spune că este o norocoasă și că are o sarcină ușoară. De asemenea, ea este nerăbdătoare să își cunoască fetița.
„Chiar n-am avut probleme. Pot să zic că sunt o mămică foarte norocoasă și am un copil foarte cuminte încă din burtică. (...) Nu mi-e teamă de absolut nimic, chiar mă gândeam zilele trecute că sunt așa pregătită, nici dacă mă gândeam înainte nu eram așa pregătită. Poate nici nu conștientizez în momentul de față ce mă așteaptă, dar sunt sigură că vom învăța una de la cealaltă foarte mult și că ne vom bucura împreună de fiecare moment, le vom depăși și momentele grele. Nu-mi fac probleme, mai ales că îl am și pe Florin care este alături de mine și de fiecare dată mă ajută și știu că o să mă ajute foarte mult cu Anastasia”, a spus Nicole Cherry, pentru Antena Stars, potrivit Spynews.
Artista în vârstă de 23 de ani a uimit pe toată lumea atunci când a dat vestea că este însărcinată. Deși este extrem de tânără, vedeta spune că știe ce vrea de la viață și că sarcina a fost una planificată. Mai mult, a fost atât de planificată, încât a ținut cont de astre atunci când l-a conceput. Fiind zodia Săgetător, Nicole a vrut ca și bebelușul ei să se nască în același semn zodiacal, ea declarându-se un fan al acestor nativi. Astfel că și-a planificat momentul concepției calculând cele nouă luni dinaintea sezonului Săgetătorului, ea urmând să nască după jumătatea lui noiembrie sau începutul lui decembrie.
„Când am decis să fac un copil a contat că am pe cine să mă bazez, pe Florin. Mi-am dorit acest copil, el are 31 de ani, el e bărbatul cu care vreau să rămân, sarcina a fost programată, mi-am dorit să am un copil săgetător. După ne-au luat emoțiilor, nu ne e teamă, cred că suntem prea tineri ca să conștientizăm ce ne așteaptă”, a declarat Nicole Cherry la emisiunea „La Măruță”, de la Pro Tv, în urmă cu câteva zile.
Mai mult, vedeta s-a arătat ușor iritată de toate discuțiile din jurul vârstei ei și a deciziilor pe care le ia și spune că este foarte stăpână pe viața și pe deciziile ei. De asemenea, este extrem de optimistă și nu lasă gîndurile negre să-i umbrească fericirea. Se declară fericită și spune că fericirea ei nu depinde de tatăl copilului, ci de ea.
„Eu de obicei am făcut ce m-a tăiat pe mine capul, n-am ascultat pe nimeni. Când îmi zicea cineva că de ce mă gândesc că o să rămân mereu cu Florin spuneam de ce să nu mă gândesc că o să rămân mereu cu Florin și dacă nu o să rămân, o să fiu la fel de fericită”, a mai spus artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fetita insarcinata Nicole Cherry rochie sarcina