Nicole Cherry și-a spart capul. Artista a povestit cum s-a întâmplat totul: „Mă gândesc și mă doare mai rău”
Data publicării:
Nicole Cherry a apărut cu capul spart, pe rețelele de socializare. Artista a povestit ce s-a întâmplat. 

Nicole Cherry este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Artista este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu fanii tot ce se întâmplă în viața ei. Dis-de-dimineață, Nicole Cherry le-a mărturisit internauților că și-a spart capul. Aflată la filmările unui proiect, la malul mării, alături de Selly, Bogdan de la Ploiești și mulți alții, artista a trecut printr-un moment delicat. 

Artista a recunoscut că s-a lovit desul de tare, motiv pentru care și durerile sunt aproape insuportabile.

„Nu, nu sunt Harry Potter! Am dat cu capul calumea, am început în forță dimineața asta. Mă rog, trecem peste asta că mă gândesc și mă doare mai rău”, a spus Nicole Cherry pe pagina personală de Instagram.

Nicole Cherry, despre cea mai mare teamă a sa

Nicole Cherry a devenit mamă la 23 de ani, are o carieră de succes. Cu toate astea, artistaa recunoscut că merge la psiholog în momentul în care nu se simte bine din punct de vedere psihic.

Nicole Cherry a recunoscut că merge la psiholog

În urmă cu câteva luni, artista a fost invitată la podcastul lui Damian Drăghici, unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre cea mai mare frică a sa. Mai exact, Nicole Cherry se teme să piardă oamenii care îi sunt dragi.

„Frica mea cea mai mare e să pierd oamenii dragi. Asta e cea mai mare frică! La un moment dat chiar am și urmat niște… am psiholog cu care mai vorbesc din când în când, când simt eu așa că o mai iau pe arătură pentru că teama asta mă copleșește câteodată”, a declarat Nicole Cherry, în cadrul podcastului lui Damian Drăghici.

Nicole Cherry, despre viața de mamă


Vedeta spune că, la început, i-a fost foarte greu să se obișnuiască cu noul stil de viața, iar faptul că nu s-a putut odihni cum trebuie a reprezentat cea mai mare provocare. Artista spune totuși că, în această perioadă, a avut mare noroc de mama ei, care a ajutat-o cu micuța, ori de câte ori a avut nevoie.

"Descoperim în fiecare zi lucruri noi. A fost greu, foarte greu.. eu în perioada asta mi-am dat seama cât de era sunt de somn. Până acum nu știam. De obicei, dacă sună ceasul mă trezesc direct în picioare, am plecat, nu am nicio problemă. Dar să nu dormi atât...e greu tare. Am reușit să țin situația sub control, pentru că o am pe mama care e sfântă, ar trebui să-i fac o statuie, mai ales că acum înțeleg de ce e diferența de șase ani dintre mine și sora mea. Nici eu și nici ea nu am dormit cât eram mici și n-am înțeles niciodată și o întrebam "da de ți-a luat atât să mă faci pe mine?" Acum înțeleg de ce.", a spus Nicole Cherry, în emisiunea "La Măruță", de pe ProTV.

Nicole Cherry a slăbit spectaculos, după ce a născut


Nicole Cherry a devenit mămică pe 27 noiembrie 2021, iar de atunci artista a reușit să slăbească spectaculos. La doar șase luni de când a adus-o pe lume pe micuța Anastasia, vedeta se mândrește cu o siluetă de invidiat.  Pe durata sarcinii a acumulat câteva kilograme, dar a reușit să scape rapid de ele. Recent, Nicole Cherry a dezvăluit la ce alimente a renunțat, dar și cum arată acum meniul său. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   cap  lovitura  Nicole Cherry 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel