Nicole Cherry vorbește despre viața de mamă. Vedeta a dezvăluit ce i-a fost cel mai greu, în această perioadă
Data publicării:
Nicole Cherry a vorbit despre provocările pe care le-a întâmpinat odată cu noul statut de mamă și a dezvăluit cum a reușit să scape de kilogramele în plus, acumulate pe timpul sarcinii.

Nicole Cherry a devenit mămică de 4 luni de zile. Vedeta spune că, la început, i-a fost foarte greu să se obișnuiască cu noul stil de viața, iar faptul că nu s-a putut odihni cum trebuie a reprezentat cea mai mare provocare. Artista spune totuși că, în această perioadă, a avut mare noroc de mama ei, care a ajutat-o cu micuța, ori de câte ori a avut nevoie.

"Au fost patru luni intense și cu de toate și descoperim în fiecare zi lucruri noi. A fost greu, foarte greu.. eu în perioada asta mi-am dat seama cât de era sunt de somn. Până acum nu știam. De obicei, dacă sună ceasul mă trezesc direct în picioare, am plecat, nu am nicio problemă. Dar să nu dormi atât...e greu tare. Am reușit să țin situația sub control, pentru că o am pe mama care e sfântă, ar trebui să-i fac o statuie, mai ales că acum înțeleg de ce e diferența de șase ani dintre mine și sora mea. Nici eu și nici ea nu am dormit cât eram mici și n-am înțeles niciodată și o întrebam "da de ți-a luat atât să mă faci pe mine?" Acum înțeleg de ce.", a spus Nicole Cherry, în emisiunea "La Măruță", de pe ProTV.

De ce nu mai suportă Nicole Cherry noua melodie a Andrei

Vedeta a mai dezvăluit și faptul că Anastia are o melodie preferată, pe care trebuie să i-o pună, ori de câte ori o adoarme. 

"Este o piesă pe care nu o mai suport și asta e "Pas cu Pas", a Andrei. Anastasia adoarme doar pe piesa asta. Florin când intră și o aude zice: "Iar ai pus melodia asta? ", a mai spus ea.

Cum a reușit artista să scape de kilogramele în plus

"Am slăbit ușor, pentru că nici nu am luat multe kilograme, am fost foarte setată în sarcină să nu iau multe kilograme. Nu vă gândiți că m-am abținut de la lucrurile la care pofteam, dar am fost echilibrată și asta m-a ajutat foarte mult să nu iau kilograme în plus și, ulterior, să le dau jos repede. Acum am ajuns la 48 de kilograme, cât aveam inițial când am rămas însărcinată și vreau să mai slăbesc vreo 3 așa. Oricum, când am rămas însărcinată aveam vreo 2-3 kilograme în plus deci cumva am ajuns de unde am plecat.", a mai dezvăluit ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anastasia  cantareata  dietă  greutati  mama  Nicole Cherry  vedete  viata de mama 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel