Adriana Bahmuțeanu a obținut o primă victorie. Ce declarații a făcut vedeta: „Este o luptă pentru avere”
Nicola este una dintre cele mai apreciate artiste. În ultima perioadă, vedeta a decis să stea departe de lumina reflectoarelor. Cu toate astea, recent, Nicole a decis să vorbească public despre o întâmplare care a marcat-o. Mai exact, șoferul unui autobuz din Capitală i-a pus viața în pericol, după ce acesta a pus o frână bruscă.
În acel moment, Nicola s-a lovit atât de tare cu capul de geam, încât fața i s-a umflat și învinețit, iar durerea a fost una greu de suportat.
”Am făcut cunoscut faptul că eu circul destul de des cu mijloacele de transport public în comun și astăzi am avut parte de un episod foarte rău. Aș fi trecut cu vederea, dacă nu se întâmpla ceea ce a urmat după. Șoferul a pus o frână neașteptată pentru toată lumea din autobuz, toată lumea a venit spre față, acolo unde eram eu, mulți au căzut pe jos.
Eu eram umflată, am stat cu gheață pe față ca să nu se învinețească, am simțit că mi s-a zdruncinat creierul, am dat cu fața de geam. Iar șoferul, care stătea foarte relaxat, nici nu a venit să-și ceară scuze, nu a venit în autobuz să ridice omul de pe jos, iar când i-am spus acest lucru a avut o reacție de nepăsare. El a văzut ce s-a întâmplat, dar cu toate acestea nici măcar scuze nu și-a cerut și oricum doar eu mă certam cu el, nu a intervenit nimeni”, a spus Nicola la Antena Stars.
Acest eveniment a marcat-o fizic și psihic pe artistă, motiv pentru care s-a gândit chiar să îl denunțe pe șoferul autobuzului.
”Nu știu unde să-l reclam, ce mi-a venit pe moment a fost să postez pe Facebook”, a mai adăugat artista.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: autobuz incident nicola