Nicoleta Luciu, DIETA prin care a slăbit 30 de kilograme: „Vreau să fiu veșnic tânără”
Data publicării:
Nicoleta Luciu a dezvăluit cum se menține în formă, la 42 de ani. 

Nicoleta Luciu a dispărut complet de pe micile ecrane de ceva timp, însă aceasta și-a ținut în continuare fanii conectați la viața sa privată, prin intermediul rețelelor de socializare. În acest fel, internauții au putut observa, de-a lungul timpului, faptul că vedeta nu s-a schimbat aproape deloc în decursul acestor ani, ba chiar a întinerit. Ajunsă la vârsta de 42 de ani, Nicoleta Luciu se poate mândri cu o siluetă impecabilă, dar și cu un ten ce se ține departe de riduri. În acest sens, actrița le-a dezvăluit tuturor care este secretul prin care reușește să se mențină în formă. Aceasta are o dietă extrem de strictă, cu ajutorul căreia a reușit să dea jos 30 de kilograme, în mai puțin de două luni. 

''Am un baton pe care trebuie să-l împart în trei, o gură la șase ore. Am mâncat două banane azi. Eu nu mânânc decât să pot să merg pe stradă. Eu vreau să fiu veșnic tânără, de câțiva ani nu mai mănânc carne, nu mai mănânc lactate, cafeină, proteină, am trecut pe vegetal.

Cică îmbătrânești de la ele. Până la 20 de ani mâncam orice voiam și nu se punea un gram pe mine, aveam 48 de kilograme la un moment dat, la 1,76 m, iar brusc după am pus. Ca să slăbesc 30 de kilograme în 6 săptămâni am băut numai ceai, compot și supă de pui.'', a declarat Nicoleta Luciu la iUmor, potrivit spynews.

VEZI și: Sora Nicoletei Luciu, detalii „rușinoase” din dormitorul vedetei: „Ea a dormit cu el în pat, tu, doar cu poza!”

 

Care este secretul din spatele tenului Nicoletei Luciu

Pentru a avea un ten fără riduri și fără imperfecțiuni, vedeta apelează contant la diferite trucuri, care nu sunt realizate neapărat în saloanele de cosmetică. Aceasta le-a sugerat, așadar, fanilor săi o mască, pe care o pot realiza chiar în propria bucătărie. 

''Dacă nu ai timp să mergi la salon, în timp ce gătești pui repede mâna pe frigider și iei de acolo un iaurt sau o smântână, adaugi puțină zeamă de lămâie, după care pui totul pe față și lași totul jumătate de oră'', a declarat Nicoleta Luciu pe rețelele de socializare.

VEZI și: Iuliana Luciu, motivul pentru care nu a devenit mamă, până la vârstă de 35 de ani: "Îmi doream să fiu o mămică tânără"

Ce spune vedeta, despre revenirea în televiziune

Chiar dacă de ceva timp nu a mai apărut pe micile ecrane, ba chiar s-a mutat și din Capitală, spre binele copiilor săi, Nicoleta Luciu și-a exprimat dorința, în repetate rânduri, de a reveni pe micile ecrane. Aceasta a filmat deja câteva proiecte, însă, spune ea, își dorește propria emisiune pe care să o prezinte. Nicoleta Luciu așteaptă acum oferte, de la diferite posturi TV. 

„Am filmat trei emisiuni pentru Antena 1. Nu m-am mutat în București. Stau tot în Miercurea – Ciuc. Am făcut naveta când veneam să filmez. Îmi doresc să revin în televiziune, dar momentan sunt toate locurile ocupate.

Vreau un proiect în care să am o emisiune o dată pe săptămână. Nu mai mult! Nu îmi doresc să fie în fiecare zi, pentru că nu pot. O dată pe săptămână este suficient! Pe mine mă mulțumește. Acum, eu una, aștept oferte. Sunt deschisă la propuneri!”, a declarat Nicoleta Luciu, pentru Click!

Nicoleta Luciu, truc simplu pentru decolorarea părului: „Ai nevoie de doar trei ingrediente”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă  nicoleta luciu  televiziune  vedete 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel