Horoscop, luni, 25, noiembrie 2024. Daniela Simulescu, previziuni pentru toate zodiile
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Nocileta Nucă se numără printre cele mai apreciate artiste din România. În cadrul unui interviu recent, vedeta a vorbit despre problemele de sănătate cu care se confruntă. Mai exact, Nicoleta Nuc a primit un diagnostic neașteptat din partea medicilor, după ce a făcut mai multe investigații.
Artista a mărturisit că medicii i-au spus că suferă de tulburarea de deficit de atentie si hiperactivitat, mai pe scurt, ADHD.
”Am fost foarte liniștită. Undeva în sinea mea eram destul de sigură ca asta este, ba mai mult, cred că s-au pus lucrurile la locul lor în creierașul meu pentru că până atunci aveam impresia că este efectiv o cameră plină cu de toate și toate grămadă în mijlocul camerei respective și nu știu ce să fac cu ele. După ce am aflat că am ADHD parcă singure s-au așezat pe rafturi, în sertărașul care trebuie. Am căpătat mai multă luciditate, mai multă liniște, că nu sunt stricată”, a spus Nicoleta Nucă pentru Spynews.ro.
”Foarte ok, nici nu știu ce să zic, n-a primit nimeni ca pe o veste că vai doamne sunt bolnavă terminal, Doamne Ferește. Este ceva cu ce am trăit o viață întreagă și probabil dacă nu-mi dădeam interesul mai mult acum recent nu aflam niciodată și trăim în continuare bine mersi că poate așa sunt eu, mai dezorganizată, mai haotică, mai aeriană, așa sunt eu. Oamenii de lângă mine, cei care mă iubesc mă susțin oricum și au luat-o ca atare”, a mai zis cântăreața.
”Sincer nu beau suficientă apă. O să fiu foarte sinceră. Încerc să mă forțez să beau mai multă apă, dar oricum nu este suficientă pentru nevoile organismului meu, dar mai compensez că mănânc foarte multe fructe, legume și atunci, să zicem că se mai echilibrează balanța în privința asta. În ceea ce privește băutul apei, eu undeva până pe la 15 ani aproape că nu știam cum este gustul apei. Nu înțelegeam cum poate lumea să bea apă, curată, apă simplă. Psihicul meu nu accepta acest lucru încât mi se făcea greață la propriu, îmi venea să vomit de la senzația de apă goală, apă fără niciun gust”, a declarat vedeta, potrivit ego.ro.
„Până într-un moment în care pur și simplu mi-am propus, când m-am apucat și de sală și de alimentație sănătoasă, că trebuie să mă reeduc complet în ceea ce privește alimentația. Să știi că am făcut-o. Adică de la băut, de la ceai rece, dulce sau sucuri de tot felul, am făcut o trecere lejeră spre apa minerală, gen carbogazoasă, după care, la scurt timp, am trecut complet pe apă plată. De acolo am intrat complet într-o zonă extremă. Pentru mine, motivația din spatele acestei tranziții a fost foarte puternică, anume să am grijă de corpul meu, să văd rezultate la sală pentru că în timpul acela mă și apucasem de sport și atunci voiam să văd rezultatele de azi pe mâine. Antrenorul mi-a explicat foarte clar că dacă vreau să slăbesc și să arăt bine, să-mi arate și pielea frumos, trebuie să nu mai beau prostii cu zahăr, nu mai mănânc tâmpenii de tot felul cu zahăr și prăjeli. Mi-a zis că pot să mănânc ce vreau eu, dar să mănânc sănătos, gătit cum trebuie. Așa că am înțeles din prima misiune și de atunci apa a devenit ingredientul, ca să zic așa, necesar din viața mea. Fundamental chiar. Acum beau doar apă plată. Restul sucurilor sau alte chestii le beau din an în Paște, foarte rar, atunci când mi se întâmplă să mai calc strâmb, să mai bag un fast-food așa, atunci beau și un suc că altfel nu merge. Dar în rest apa plată este sfântă pentru mine”, a mai spus artista pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Daniela Simulescu, astrolog DC...
Daniela Simulescu a dezvăluit...