„Nu am ținut doliu decât o lună de zile”. Iuliana Marciuc, devastată de moartea tatălui ei. Cea mai importantă lecție învățată de la Alecu Marciuc
Data publicării:
Iuliana Marciuc și-a pierdut tatăl, în urmă cu opt luni. Prezentatoarea TV vorbește despre cum a afectat-o pierderea părintelui său. 

Alecu Marciuc, unul dintre marii jurnalişti Radio România, s-a stins din viață pe 11 martie 2022. Născut la 4 august 1941, la Cetatea Albă, jurnalistul și-a petrecut ultimele zile din viață în spital.

La opt luni de la moartea tatălui său, prezentatoarea TV vorbește, cu durere, despre cum a afectat-o tragedia.

„Nu am ținut doliu decât o lună de zile! Doliul eu zic că îl ții în suflet nu în haine.

Eu îl simt mereu aproape pe tata, întotdeauna lângă mine, am decis să nu port doliu decât o lună. Nici nu l-am mai visat. Tata spunea despre el că este foarte puternic.
Cea mai mare lecție pe care am învățat-o de la el a fost punctualitatea, în primul rând, profesionalismul și vorba este vorbă. Asta era expresia lui, iar eu atunci când spun ceva și mă exprim că voi face ceva nu există să mă răsucesc și să nu duc la îndeplinire ceea ce singură am spus. Puterea cuvântului cred că este foarte importantă și reprezintă pentru mine un adevărat legământ”, a mărturisit Iuliana Marciuc, pentru Click!.

 

Iuliana Marciuc, mărturii cutremurătoare despre moartea tatălui său: „A așteptat să termin eu finala de la Eurovision”


La o luna de la moartea regretatului jurnalist, Iuliana Marciuc a fost invitată în emisiunea „Exclusiv Vip”, de la Prima TV, unde a vorbit despre drama care i-a lovit familia. 

„Eu nu mă uit în stânga (n.r. ecranul pe care rulau imagini cu tatăl ei). Nu mă uit pentru că încă este foarte greu. Sunt imagini de la lansările de carte, pentru că el a scos trei cărți: La hotarele posibilului, volumul 1  și 2, au fost cumva cărți terapeutice, deși foarte de nișă, primite cu foarte mult succes. Sunt articole consemnate, de-a lungul anilor, în diverse publicații, articole pe care el le-a scris, de-a lungul carierei sale, dar și emisiuni de radio pe care el le-a susținut. Are legitimația cu numărul 1 la Asociația Studiului Fenomenelor Neidentificate”, a povestit Iuliana Marciuc, în emisiunea de la Prima TV.

Alecu Marciuc a suferit un AVC cu ani în urmă

Prezentatoarea TV a relatat un moment de cumpănă prin care a trecut tatăl său, cu ani în urmă, când telefonul colegului său i-a salvat viața. 

„Cu mulți ani în urmă, el a făcut un atac vascular cerebral major,  din care s-a salvat, spune el, l-a făcut în somn și s-a trezit datorită unui telefon primit de la Sorin Hobana, tocmai pentru a organiza o întâlnire de ASFN. Doctorii i-au spus că dat fiind faptul că a fost trezit din somn s-a mai putut face ceva. Într-adevăr, cu un noroc extraordinar, s-a recuperat fără nicio sechelă”, a mai spus ea.  

Iuliana Marciuc: „Și-a ales și momentul plecării”

Vedeta a dezvăluit că tatăl său și-a petrecut ultimele luni din viață într-unul din centrele de seniori la care lucrează ea. Alecu Marciuc avea mari probleme de sănătate și ajunsese să nu se mai poată ridica din pat. Starea sa șubredă de sănătate a făcut necesară internarea acestuia într-un spital, acolo unde și-a și găsit sfârșitul. Prezentatoarea TV crede că părintele ei și-a ales momentul plecării și că a așteptat ca ea să termine proiectul cu Eurovision, pentru a nu simți și mai greu momentul despărțirii. 


„El e un leu puternic, și cred că tocmai de puternic ce a fost și-a ales și momentul plecării. Eu sunt sigură că acum, din experiența pe care o am la căminele de bătrâni, și din experiența cunoașterea atâtor vârstnici, seniori le spunem noi, știu că ei își aleg acest moment. Am simțit asta și eu, pe pielea mea. Mai ales că, în ultima lună, tata a fost acolo, la unul din cămine, și am văzut și prin comparație, am văzut mai mult decât prin vizitele pe care le organizez eu, când merg cu ei la mare, sau organizez o petrecere de 8 martie.

Ziua de 8 martie, deși era ceva organizat ceva la cămin, el nu a fost, era deja la spital. Dar ce pot să spun eu, este că această ultimă perioadă a lui, de la cămin, a fost pentru mine încă un mesaj pe care este clar că trebuie să-l dau și anume că există un moment pentru ei, pentru seniori, în care le este mult mai bine acolo. 


Tata a ajuns acolo pentru că nu se mai putea ridica din pat, dar i s-a spus că se va putea recupera, și probabil, dacă și-o dorea, și aici intervine problema, cred că se recupera. Chiar l-am întrebat: Ce facem tată, mai luptăm? Și el a spus: Cum să nu, ce vorbă e aia? În schimb, am văzut că de fapt să termin eu finala de la Eurovision, pentru că în ziua în care l-am vizitat ultima dată, la spital, nu era internat decât de o săptămână, m-a întrebat, foarte corect: Ai terminat Eurovision? Da, l-am terminat. Era într-o vineri asta.  Adrian a venit din America? Nu, vine luni. După care, luni, când am vorbit cu medicul, mi-a spus: Din momentul în care ai plecat, nu a mai vrut. Adică resursele lui, deși fiecare organ în parte este bine, el nu a mai vrut”, a mai spus vedeta.


Iuliana Marciuc:  „Știu că este mai bine pentru el asa”

Vedeta spune că tatăl ei și-a dedicat viața cercetării vieții de apoi și că o liniștește gândul că el nu se mai chinuie acum. 


„În perioada în care a stat la cămin, era mai bine decât acasă, în sensul îngrijirii. Sigur că mama a stat permanent alături de el și a încercat, dar atunci când știi, de exemplu, că este la pat, ți-e frică să pleci, pur și simplu, din casă. 

El, un leu atât de demn, un om de cultură, care a citit atât de multe, care știe și crede în viața de după viață, pentru că doar a cercetat-o și a citit-o, a ales, pur și simplu, un moment demn. Asta cred eu și cred că de-asta ne este nu ușor, că nu e deloc ușor, dar nu este foarte greu, pentru că știu că este mai bine pentru el asa, știu că este în lumină și într-o lume în care el este cu mult mai puțin chin, că vine un moment în care te chinui și sigur că-i chinui și pe cei din jurul tău”, a mai spus ea. 

 

 

 

Alecu Marciuc a fost un important jurnalist

„La plecarea lui Alecu Marciuc

Prietenul nostru Alecu Marciuc, unul dintre marii jurnalişti Radio România, a plecat din această lume pe 11 martie 2022. Născut la 4 august 1941, la Cetatea Albă, Alecu Marciuc şi-a legat, practic, toată viaţa profesională de Radio România.

A lucrat mulţi ani la Secţia Rusă (Русская служба ИРР) şi, ulterior, a contribuit în mare măsură la construirea Secţiei Ucrainene (Всесвітня Служба Радіо Румунія) Radio Romania International. De numele lui Alecu Marciuc se leagă şi unele dintre cele mai f rumoase pagini ale postului de radio estival Radio Vacanţa, de la Mamaia, o mică oază de libertate jurnalistică în perioada comunismului.

Un extraordinar om de echipă, Alecu Marciuc şi-a legat numele la Radio România Internaţional (RRI) de organizarea unor concursuri de cultură generală, dotate cu premii, un excelent mijloc de promovare a României, prin care ascultători RRI din 20 de state ale lumii au câştigat excursii în România şi au devenit prieteni adevăraţi ai ţării noastre. Din aceste excursii şi din interviurile acordate de câştigători a rezultat volumul colectiv bilingv, în română şi engleză, “Depărtările nu ne vor despărţi niciodată”.

Împătimit de Fenomenul #OZN, Alecu Marciuc este autorul volumelor din seria "La hotarele posibilului", în care a oferit publicului articole, interviuri şi materiale de arhivă, multe dintre ele publicate în presa scrisă şi difuzate la radio. Alecu Marciuc a fost membru şi purtător de cuvânt al Asociației pentru Studiul Fenomenelor Aerospațiale Neidentificate (#ASFAN).

Om de radio de excepţie şi jurnalist cu o vastă experienţă, Alecu Marciuc a construit echipe şi a fost un adevărat om de echipă, cu o inimă extrem de mare.

Ne-a dus "La hotarele posibilului", iar acum, deşi a plecat dintre noi, îi amintim că “Depărtările nu ne vor despărţi niciodată”.”, a transmis Radio România Internațional. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alecu marciuc  doliu  iuliana marciuc  murit  tata 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional




pixel