"Nu îmi arăt vârsta pe care o am”. Fuego, adevărul despre „secretul tinereții”. Cum reușește să își ascundă vârsta
Data publicării:
Fuego a împlinit 46 de ani, în urmă cu doar câteva săptămâni. Cu toate astea, fanii nu îi ghicesc vârsta și nimeni nu îl crede că ar avea mai mult de 30 de ani. 

La 46 de ani, Fuego reușește să „păcălească” timpul și să treacă trept un tânăr de maxim 30 de ani. Secretul artistului? Gena bună, moștenită de la mama sa, după cum declară chiar el.

Cum a reușit Fuego să slăbească 30 de kilograme. Artistul a dezvăluit secretul unui stil de viață sănătos


"Nu îmi arat vârstă pe care o am. Asta îmi spune toată lumea. Toți îmi dau vreo 30 și ceva de ani și asta pentru că provin dintr-o familie buna, se pare.

Mama mea este un om foarte frumos. În tinerețe, arata splendid și acum la vârstă de 69 de ani, arata foarte bine”, a dezvăluit Fuego pentru wownews. „Am moștenit genele ei și sunt artistul care nu cred că vă îmbătrâni fizic. Cred că am ajuns la 30 de ani de cariera muncind pe brânci, cu sânge, îmi place mie să spun, m-am dăruit acestui public, publicul meu, nu am nevoie de altul. Oamenii care mă iubesc pe mine, îmi sunteți suficienți. Nu mă interesează altceva și Slava Domnului, joc cu casa închisă. În decembrie, am turneul în 30 de orașe. Este cel mai frumos vis al meu. Oamenii au zeci de canale TV, însă să scoți omul din casa, să vina la concertele mele, este o mare realizare”, a mai spus acesta. 

 

Paul Surugiu - Fuego: „Asta sunt! Deloc perfect, cu multe defecte, dar cu un vis măreț împlinit și cu dorința de a face bine celor din jurul meu” 

Paul Surugiu - Fuego, vorbește, într-un interviu pentru Spectacola, despre cartea sa, „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”, pe care a lansat-o chiar de ziua sa de naștere. 

SPECTACOLA: Ziua de naștere de anul acesta a avut o însemnătate mult mai mare pentru tine. 2022 este anul în care ți-ai lansat propria carte. Spune-ne, te rog, ce vom putea găsi printre paginile „Confesiuni. Cu sufletul pe scena vieții”?

PAUL SURUGIU-FUEGO: Veți găsi emoții! Confesiunile mele sunt simple. Nu sunt alambicate, sunt doar trăirile unui om care muncește mult și care a clădit pas cu pas ce este și ce are. Iar la toată ”construcția” asta a mea, s-a adăugat dragostea publicului, căruia îi mulțumesc pentru ce însemn și pentru fidelitatea permanentă. Eu sunt același și aici, și pe scenă, și acasă, cu prietenii sau familia mea și în emisiunea pe care o moderez la TVR 2, duminică de duminică – ”Drag de România mea!”. Nu joc nici un rol, nu sunt fals, sunt așa cum aleg eu să fiu într-o lume complicată, în care valorile sunt un pic diferite față de cele pe care eu le am și pe care le și pun în aplicare în tot ce fac, cu orice risc, chiar și cel al contestării. Și-s perseverent în treaba asta, pentru că știu că adevărul meu, cel al decenței, este de partea bună a lucrurilor.  Și-apoi cartea este deschisă, ca și mine, fiecare regăsindu-se măcar într-o frază de-a mea. Nu am un stil anume, nu am pretenții că aș fi scriitor. Este doar un volum al trăirilor unui artist, unui om simplu care are o profesie publică, de peste 30 de ani și pe care-l iubesc alți oameni pentru ce este și ce dăruiește, reușind să-i aducă la sala de spectacol și să se mențină în atenția, trecând peste trenduri muzicale, valuri și alte inutile răutăți. Iar în finalul cărții, după cum e firesc, veți descoperi confesiuni muzicale.

Alături de editorii cărții, cărora le mulțumesc pentru ideile lor minunate, am hotărât să adăugăm un material discografic cu cele mai recente melodii ale mele, realizate în ultimii doi ani, în perioada pandemiei. Ele ar fi fost mai multe, dar doar atâtea pot încăpea pe un CD. Acolo veți descoperi sensibilitate, emoție, răbufniri, manifest, romantism, fix exact ce sunt eu și ce cuprinde și mare parte din repertoriul meu de peste ani, care are peste 650 de cântece la activ, cu tot cu cele dedicate Crăciunului. Sunt bucăți întregi din inspirația mea, sunt versuri aparte, melodii pe care le poți asculta cu toată ființa, pentru că transmit un mesaj și reușesc să ofere acea bucată zdravănă de viață și de iubire, puse pe muzică. Veți descoperi și piese ritmate, mai multe capitole artistice care mă definesc în ultimii doi ani și la care țin mult!

 

Citește aici continuarea interviului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: fuego  Vârstă 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori




pixel