Nu știai asta despre Elena Ionescu! Talentul incredibil pe care-l are vedeta. Ni l-a arătat chiar în platoul Spectacola / video
Data publicării:
Elena Ionescu ne-a dezvăluit un lucru pe care foarte puține persoane îl știu despre ea. 

Elena Ionescu ne-a făcut mai multe dezvăluiri neștiute în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la SPECTACOLA, unde am aflat și care este unul dintre talentele ascunse ale artistei. Cântăreața nu doar că ne-a vorbit despre acest lucru, ci ne-a și arătat practic ce poate face, lucru care a stârnit amuzamentul în întreg studioul.

„Da (n.r. are un talent inutil), fac ca rața (n.r momentul se poate urmări în video la minutul 23.09). Donald mi se mai zice și mai și vorbesc așa.”, a declarat Elena Ionescu, în cadrul emisiunii Oracolul Vedetelor, de la SPECTACOLA.

Pe aceeași temă: Elena Ionescu, pe masa de operație dintr-o joacă: „Mi-a intrat tot fierul acela în picior” / video

Youtube video image

Este Elena Ionescu o persoană împlinită?

Chiar dacă viața nu a fost mereu ușoară și a pus-o în fața diferitelor obstacole, unul dintre ele fiind chiar divorțul de tatăl băiatului său, Elena Ionescu spune că în prezent a reușit să învețe din toate lecțiile pe care viața i le-a oferit și să se simtă extrem de împlinită în pielea sa. 

„Da, mă consider o persoană extrem de împlinită, îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care o trăiesc, pentru tot ce am, pentru că asta nu făceam înainte, le aveam pe toate, dar mi se păreau normale. Acum nu mi se mai pare nimic normal, mi se pare că întotdeauna se întâmplă lucruri pe care nu știi să le gestionezi neapărat, dar cu credință, înțelepciune și liniște reușești, cred că trebuie să gândești, înainte de a practica, dar asta vine odată cu timpul și greutățile.

Niciodată un om liniștit nu e ăla care nu a trecut printr-o experiență vastă, prin lucruri pe care trebuit să le trăiască pentru a ajunge acolo. Eu cred că le-am trăit pe toate, puțin din fiecare și sunt o femei împlinită astăzi, căreia nu-i lipsește nimic. Simt că sunt protejată și că toate lucrurile se întâmplă cu un sens. Simt că am o energie pe care nu am avut-o și pe care am deprins-o în ultimii ani.”, ne mai declară artista.

Citește și: Care este cafeaua concurenților de la Survivor. O consumă în fiecare zi. Elena Ionescu: „O beam pe stomacul gol” / video

De unde vine, de fapt, nefericirea

Uneori, ne creăm această stare de nefericire cu mâna noastră, consideră Elena Ionescu, care spune că oamenii tind adesea să se agațe de mici lucruri și uită să se bucure de adevăratele momente frumoase pe care viața le oferă.

„Trebuie să vedem cu toții acele lucruri importante pe care nu le mai vedem, iar show-ul ăsta asta face (n.r. Survivor). Când nu-ți ajunge nimic, dar te gândești cât de bogat ești acasă și că alții poate chiar nu au lucruirle alea sau au alte probleme și te gândești că tu te superi din lucruri banale, sunt chestii atât de mărunte în care ne blocăm și am ajuns să mă bucur de fiecare moment.”, a continuat ea. 

Te-ar putea interesa și: Cum și-a pregătit Elena Ionescu fiul, înainte de a pleca la Survivor All Stars: „Putea fi o sechelă pentru el asta” / video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel