CRBL a bifat a doua intervenție din viața sa în decurs de o lună, la 46 de ani: „Am trecut la etapa următoare. Viața este mult prea scurtă”/ Foto
"Pentru voi, intrarea Soarelui în Scorpion de zilele acestea a fost prielnică. Va fi prielnică și intrarea lui Marte în Scorpion de pe data de 31 octombrie. Mai aveți câteva zile cu Marte în casa a 8-a în care s-ar putea să fiți foarte nemulțumiți de situația financiară pe care o aveți.
Banii pe care-i aveți, banii pe care-i are partenerul, planurile pe care le aveți, o să vă dați seama că nu sunt atâția bani pe cât v-ar plăcea. Odată cu intrarea lui Marte în casa a 9-a, dintr-o dată vă schimbați obiectivele. Dacă până acum aveați un plan, voiați să vă țineți de el, voiați să vă iasă, poate s-au întâmplat anumite lucruri ca să vă arată că nu s-a întâmplat conform așteptărilor, ceea ce înseamnă că dintr-o dată începeți să căutați alte metode, alte căi, alte soluții, alte zări.
Pentru mulți dintr-o dată se pune problema începerii sau renunțării la anumite cursuri sau plecării sau întoarcerii, părăsirii unui anumit loc, mutării sau de ce nu, o perioadă bună de călătorit, pentru cei care vor sau pot să călătorească, să ne înțelegem..
Bineînțeles, cu Marte și cu Soarele în casa a 9-a, veți fi așa, precum niște războinici, vă veți supăra când ceva nu e corect, însă aveți grijă să vă informați din cele mai corecte surse. Venus e în casa a 10-a, un mic careu cu Neptun, apoi sextil cu Jupiter, vi se dărâmă o bulă, vi se dărâmă o speranță, dar va apărea și o soluție apoi.
Află despre ce zodie este vorba pe DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astre horoscop zodii
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...
Neti Sandu vine cu...
Iată ce-ți rezervă astrele...
Daniela Simulescu, astrolog DC...