Oana Lis, noi DETALII după infarct: Nu mă ajută nimeni. Toți banii se duc pe mâncare și pe tratamentul lui Viorel
Data publicării:
Oana Lis a vorbit despre starea de sănătate a soțului ei, după infarct.

Oana Lis a trecut prin clipe foarte grele, când fostul edil a suferit un infarct. Chiar dacă îi este dificil și nu o ajută nimeni, aceasta nu se plânge și spune că își face doar datoria de soție.

"A fost o perioadă foarte grea. Încerc să fiu cât mai puternică, ca să fiu alături de Viorel. Uneori spune că îi pare rău. Dar roata s-a întors. El când m-a cunoscut eu plângeam pe stradă, mi-a dat ajutor, nu știu care ar fi fost drumul meu dacă nu l-aș fi întâlnit pe el, el a fost baza mea, acum eu trebuie să fiu cea puternică.", a declarat Oana Lis, în emisiunea Exclusiv VIP, de pe Prima TV.

"Am plâns foarte mult în această perioadă"

Aceasta își amintește și acum momentul în care soțul ei a trebuit să plece la spital. Întotdeauna a trăit cu gândul că există posibilitatea ca acesta să nu se mai întoarcă.

"Am plâns foarte mult în această perioadă, m-am rugat foarte mult să se întoarcă acasă. El avea dureri groaznice și a plecat așa plângând la spital, nu voia să iasă și mi-a făcut cu mâna. Mi-e foarte greu să mă despart de el, e un atașament enorm, pentru că el e familia mea. Mi-a spus că grija asta a avut-o doar mama lui de el în viața asta. 

Eu consider că nu trebuie să fim buni doar de sărbători, ci tot timpul. Eu nu consider că fac ceva special, ci fac ce e necesar, trebuie să fii alături și la bine și la greu, alături de partenerul tău. Eu am credință și mie îmi dă putere și mereu mi-a dat. Niciodată nu m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, chiar dacă am avut probleme.", a mai spus ea.

Oana Lis nu este ajutată de nimeni

"Nu mă ajută nimeni, eu sunt puternică, dar nu am nevoie de nimnei. Nu sunt genul care să mă rog, să mă victimizez. Acum el este slăbit, costurile sunt foarte mari, toți banii se duc pe mâncare și pe tratamentul lui Viorel. Cheltuielile sunt foarte mari. El e sub tratament, trebuie să am mare grijă. Viața după infarct nu mai e la fel.", a mai dezvăluit Oana Lis.

Cei doi își doresc un copil

Oana Lis regretă faptul că nu a adus pe lume un copil, până la această vârstă. Totuși, aceasta nu s-a dat bătută și a dezvăluit faptul că deja a depus un dosar de adopție. Acum așteaptă doar momentul în care poate adopta oficial.

"Am depus un dosar să adopt un copil. Este undeva, trebuie doar să ne întâlnim.", a continuat ea.

Soția lui Viorel Lis și-a pierdut mama de Paște

"Eu Sărbătorile Pascale le văd din mai multe puncte de vedere. În Săptămâna Mare a murit mama mea și nu o să uit niciodată lucrul ăsta, sunt mult mai emotivă în perioada asta. De sărbători, oamenii se adună cu familia și mulți ani am suferit când vedeam asta. S-a întâmplat când aveam 13 ani, dar nu se uită niciodată.", a mai spus Oana Lis.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Oana Lis  paste  probleme de sanatate  stare de sanatate  viorel lis 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel