Oana Moșneagu și Vlad Gherman, separați după cununia civilă. Unde au făcut petrecerea burlacilor și petrecerea burlăcițelor
Data actualizării:
Data publicării:
La două săptămâni de la cununia civilă, Oana Moșneagu și Vlad Gherman au ales să sărbătorească petrecerea burlacilor și petrecerea burlăcițelor în moduri diferite, dar la fel de memorabile.

La începutul acestei luni, pe 6 aprilie, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au făcut cununia civilă, după aproximativ trei ani de relație. Cei doi au spun un „da” hotărât în fața ofițerului de stare civilă, iar alături le-au fost prietenii și familia, care s-au bucurat pentru ei. Pe 2 iunie, Vlad Gherman urmează să îmbrace costumul de ginere, iar Oana Moșneagu rochia de mireasă, pentru că vor avea căsătoria religioasă, cel mai important eveniment din viața lor de cuplu.

Oana Moșneagu și Vlad Gherman, separați după cununia civilă. Unde au făcut petrecerea burlacilor și petrecerea burlăcițelor

Dar, până atunci, cei doi au ales să sărbătorească după cununia civilă. Oana Moșneagu a făcut petrecerea burlăcițelor la Roma, iar Vlad Gherman a avut petrecerea burlacilor în Amsterdam. Vlad Gherman a plecat la Amsterdam cu prietenii pentru petrecerea burlacilor înaintea Oanei. La scurt timp, soția sa și-a făcut și ea bagajul și a plecat pentru patru zile cu fetele la Roma, unde prietenele ei i-au organizat o petrecere memorabilă a burlăcițelor. Cei doi actori au postat în mediul online fotografii și videoclipuri de la petrecerile la care au fost.

„Știți ce înseamnă «să fii toată un zâmbet»? Cam așa am fost eu alături de fetele mele. Am avut parte de patru zile așa cum nici n-aș fi putut să mi le imaginez. Sunt recunoscătoare pentru fiecare dintre ele și pentru toate momentele. Pentru fiecare zâmbet, îmbrățișare, fiecare fredonare pe «Se mărită Oanaaa», fiecare «cum vrei tu, e weekendul tău, e despre tine», «mergem unde vrei tu», «te îmbrăcăm noi». 

Și, apropo de ultima parte, fetele mele m-au îmbrăcat pentru party, o să fac un reel să vă arăt cât de fuuuun a fost la cumpărături. Sunt recunoscătoare pentru că le am în viața mea. Și pentru acest weekend plin de bucurie. Să ne rămână în suflet o viață, alături de multe altele asemenea pe care de-acum ne propunem să le adunăm în fiecare an. Vă iubesc, gagici. Vă mulțumesc”, a scris Oana Moșneagu pe Instagram, în dreptul imaginilor.

Te-ar putea interesa și: Oana Lis, îngenuncheată de durere. Viorel Lis nu se mai poate deplasa: „Sunt praf din toate punctele de vedere”

Te-ar putea interesa și: De câte ori pe săptămână este indicat să mâncăm pește. Mihaela Bilic: „Aceasta este cantitatea corectă. Reduce cu 17% riscul de deces”

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Oana Mosneagu / Gherman ???? (@oana_mosneagu)

Te-ar putea interesa și: Cristina Cioran, situație disperată. Deși a obținut ordin de protecție împotriva fostului iubit, actrița nu are liniște

Te-ar putea interesa și: Ce relație au Oana Radu și Doddy. În timpul căsătoriei cu Cătălin Dobrescu, artista mergea pe ascuns la el acasă: „Mințeam că sunt la studio”

Și Vlad Gherman s-a distrat pe cinste alături de prieteni, doar că au avut parte de o vreme ceva mai rece. „Fix asa a fost în Amsterdam: FRIIIG!!”, a scris și Vlad Gherman pe Instagram, în dreptul fotografiilor.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de ???????????????? ???????????????????????????? (@vladgherman_oficial)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Valentina Miu
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel