Mihai Trăistariu, despre artiștii care au succes nemeritat. De ce nu se mai uită la emisiunile de talente: „Din trei ore sunt două ore jumătate cu jurații care se ceartă”
Oana Radu a făcut mai multe dezvăluiri în cadrul podcastului Fiță cu Adiță, vorbind, astfel, fără perdea, despre situația sa materială din prezent. Extrem de asumată și de împlinită cu viața pe care o are în momentul actual, Oana Radu spune că nu-i lipsește absolut nimic, fiind capabilă să-și cumpere de una singură orice fel de lucru. Pentru a avea parte de acest lux, artista spune că a muncit din greu, întrucât provine dintr-o familie cu o situație financiară destul de precară, mama sa fiind nevoită să o crească singură, după ce aceasta a fost abandonată de tată.
„De bani nu mă interesează, pentru că eu muncesc foarte mult. M-a ajutat Dumnezeu. Le spuneam colegilor mei de trupă care uneori se mai uitau tânjind la lucrurile pe care mi le cumpăr, când mergem în călătorii, eu cheltui de 10 ori cât iau bani. Eu le-am spus că am fost mai săracă decât toți dintre ei, nu există unul care să fi fost mai sărac decât am fost eu, am fost foarte săracă. Mama m-a crescut singură de la 2 săptămâni, cu doi bunici. Nu pot să zic că ne-a lipsit hrana, dar nu-mi permiteam nici să merg în excursii cu școala. Cu banii nu ai cum să mă impresionezi, pentru că pot în momentul de față să-mi cumpăr orice vreau eu. Îmi permit cam tot ce mi-am dorit și sunt lucruri pentru care am muncit foarte mult.”, a declarat Oana Radu, în cadrul podcastului Fiță cu Adiță.
Oana Radu are și o pasiune, pentru care investește destul de mulți bani. Artista spune că adoră gențile, însă nu-și dorește să facă publice sumele de bani pe care le investește pentru aceste achiziții. Artista este conștientă de veniturile pe care le au majoritatea persoanelor din România și nu-și dorește să creeze frustrări.
„Îmi plac gențile. Cum pot eu să zic că am dat nu știu câte mii pe ea, când se uită una ca maică-mea la televizor, care muncește pentru 2500 de lei toată luna, dacă ia atât de mult. M-au luat niște cucoane la întrebări. Eu nu am spus niciodată că nu-mi cumpăr chestii, dar am spus că nu o să spun suma. Ele m-au judecat pentru că am afirmat că mi-am luat o geantă de firmă, da, și o să postez de fiecare dată, pentru că așa motivez oamenii. Eu provin dintr-o familie foarte săracă, nu mi-a dat nimeni, n-am avut nici bărbat cu bani, nici mamă cu bani, sunt șmecheră că așa sunt eu.”, mai spune ea.
După divorțul de Cătălin Dobrescu, Oana Radu își dorește să întâlnească un bărbat care să o aprecieze pentru cine este și care să o facă să se simtă femeie din toate punctele de vedere.
„De la următoarea relație îmi doresc să nu mai am doar eu bani. Îmi doresc un om care să mă iubească pentru ceea ce sunt, să nu mă facă să mă simt prost, inutilă, bună de nimic și să aprecieze tot ce fac.”, a continuat Oana Radu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...