Oana Roman a ales o vacanță exclusivistă. Cine o însoțește: „Să ne bucurăm de locurile superbe”
Data actualizării:
Data publicării:
Oana Roman revizitează același loc, de 30 de ani. Cine o va însoți de această dată.

Cine o însoțește pe Coasta de Azur

Oana Roman merge în fiecare an în vacanță pentru a se relaxa, iar de fiecare dată locația este alta. Vedeta are o afinitate pentru Franța, acolo unde, de această dată, ea a ales să-și petreacă zilele de vacanță. Nu va merge singură, însă. Ea este însoțită de fiica ei, cu care are o relația nemaipomenit de strânsă. Nu de puține ori a implicat-o în activitățile sale de pe internet, iar acum a sosit vremea să îi ofere și fiicei sale momente de neuitat în vacanța de pe Coasta de Azur. Întrebată de ce a ales această locație, vedeta a răspuns că are o legătură specială cu Franța, în primul rând. Ea și-a finalizat studiile superioare la una dintre cele mai celebre universități din lume, la Universitatea Bologna, unde a studiat Comunicare. Pe lângă acest detaliu, ea are și prietene stabilite în Franța, cu care se vede anual. Franța va fi mereu în sufletul său o destinație specială.

„Mai plecăm acum în Franța. Eu merg în fiecare an, de 30 de ani, la Cannes și pe Coasta de Azur. Am prietene foarte bune și importante pentru mine care locuiesc acolo. În fiecare vară mergem măcar cinci, șase zile să le vedem, să ne plimbăm, să ne bucurăm de locurile superbe.”, mărturisit Oana Roman, în cadrul unei emisiuni televizate, potrivit Wowbiz.

Vezi și: Cristina Cioran, acuzații grave la adresa lui Marius Elisei. Ce spune despre fostul soț al Oanei Roman: „Gest nepotrivit, obraznic”

Vezi și: Cornel Păsat rupe tăcerea despre relația cu Oana Roman. Care a fost motivul despărțirii: "Nu a renunțat ușor la mine și câțiva ani a luptat cu toate armele"

Vezi și: Vica Blochina și Mara Bănică au ironizat-o pe Oanei Roman, după ce l-a criticat pe Selly: „O babă nebună s-a luat de cel mai tare puști”

Cum este relația cu fiica sa

Cu ocazia altui itnerviu, Oana Roman și-a spus părerea despre educația pe care a oferit-o fiicei sale. Deși fiica lui Petre Roman nu are o relație tocmai bună cu sora ei, nimic nu o oprește spre a îi oferi cel mai un exemplu propriei sale fiice.

„Așa a crescut, aceasta este normalitatea ei, practic. Cred că dacă n-ar fi, i s-ar părea ciudat! Așa a crescut de când s-a născut, normalitatea ei este asta, ca eu să apar la televizor, să apar în ziare, să mă știe lumea pe stradă, să mă cunoască oamenii, să o cunoască și pe ea. Dar nu face caz din asta deloc, e foarte în banca ei, nu se laudă niciodată cu chestia asta și are un bun simț cu care s-a născut cumva, cred.

Nu se laudă și știe că expresia „nu știi cine sunt eu?” nu avem voie să o pronunțăm și să o folosim pentru că este un lucru lipsit de educație și cu mare prost-gust. E conștientă de lucrul acesta, a înțeles că nu este OK! Vede și la mine cum fac, știe că vorbesc cu toată lumea, că sunt OK cu toată lumea, că fac poze cu toată lumea, că nu tratez oamenii cu superioritate niciodată și că vorbesc la fel de frumos cu toți pe care îi întâlnesc!”, a mărturisit Oana Roman, în urmă cu ceva timp, pentru ego.ro, notează Wowbiz.

Vezi și: Ce se întâmplă cu mama Oanei Roman. Vedeta a făcut anunțul trist: ”Mi se sfâșie sufletul”

Vezi și: Oana Roman, atac dur la adresa lui Selly: „Dacă se închide online-ul mâine, moare de foame, că nu are nicio meserie”. Cum i-a răspuns celebrul vlogger

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: George Eduard Caramiciu
Categorie: Showbiz
Tagurile articolului: coasta de azur  Franța  Oana Roman  vacanță 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel