Oana Roman, revedere emoționantă cu Petre Roman: ”Tată, să știi că eu am visat să am puterea într-o zi să am o casă”
Data actualizării:
Data publicării:
Oana Roman s-a revăzut cu tatăl ei după aproape un an. Întâlnirea a avut loc în casa cea nouă a fiicei lui Petre Roman iar vedeta se arată extrem de fericită că a putut să-i prezinte fostului politician realizările ei.

Oana Roman radiază de fericire, după ce tatăl ei a vizitat-o zilele trecute. Cu toate că Petre Roman a lipsit de la ziua de naștere a nepoatei sale, Oana Roman a șters cu buretele și a dat uitării supărarea pe care a avut-o pe părintele ei. Fostul politician i-a făcut o vizită fiicei sale și s-au pozat împreună, în grădina casei vedetei. Oana este extrem de mândră ca i-a prezentat tatălui ei casa pe care a ridicat-o pe propriile forțe. 


„Nu ne mai văzusem de anul trecut din toamnă. Pentru că el nu a mai fost la noi de când ne-am mutat. Eu îmi doream foarte mult să vină să vadă casa, să-i arăt ce am reușit să fac. Am avut bucuria că a venit, dar am avut poate una dintre cele mai mari satisfacții din viața mea în momentul în care tata a venit și s-a uitat la grădină, la curte, la teren, la casă și a spus ” Wow, ce casă ai!” și i-am spus ”Tată, să știi că eu am visat să am puterea într-o zi să am o casă, care să fie a mea, nu cu chirie, la fel ca cea din Gogol”, a povestit Oana Roman la Xtra Night Show.

Oana Roman și-a iertat tatăl. Gestul făcut de vedetă după ce l-a acuzat că nu a venit la ziua nepoatei lui

 

Vedeta nu a putut să nu remarce modul uimitor prin care Petre Roman se menține în formă, la 74 de ani. 

„Omul este highlander (nemuritor). Faptul că are viața asta atât de disciplinată contează foarte mult”, a spus Oana.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casa  Oana Roman  petre roman 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel