Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”
Oana Roman și Marius Elisei își doreau tare mult ca luna aceasta să ajungă în fața altarului pentru a-și reînnoi jurămintele de căsătorie. Chiar dacă cei doi au divorțat în acte, în fața lui Dumnezeu sufletele lor erau încă unite, potrivit vedetei.
Cei doi aveau în plan să organizeze o petrecere chiar de ziua lui Marius Elisei, cu prietenii și familie, însă totul a fost dat peste cap.
Oana Roman a fost cea care a anunțat că evenimentul s-a anulat. Vedeta spune că anul acesta nu-și vor mai reînnoi jurămintele, poate anul viitor, în iunie, când ar fi împlinit 8 ani de căsnicie.
Oana Roman și Marius Elisei au decis să amâne fericitul eveniment deoarece au început să renoveze curtea casei, iar lucrările nu sunt încă gata. Acesta lucru i-a făcut să renunțe la ideea unei petreceri grandioase.
”Nu mai facem nimic, nu mai facem luna asta și nici anul ăsta, pentru că ne-am apucat să muncim la curte și n-am terminat, pare așa o poveste fără sfârșit și nu știm când o să fim gata, dacă ne-o ajuta Dumnezeu să fie gata tereasa de jur împrejur, poate o să facem un grătar cu câțiva foarte, foarte puțini prieteni la noi acasă și doar atât, deocamdată”, a spus ea la Antena Stars.
Ce spune Oana Roman despre împăcarea cu Marius Elisei:
"E un echilibru care era necesar și poate, cumva, ăsta a fost prețul pe care a trebuit să îl plătim. Să avem un declic și să înțelegem că trebuie să fim împreună, de fapt.
Cu siguranță ne-am dat seama că separați ne e mult mai greu și că nu suntem ok", a declarat Oana Roman pentru Wowbiz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Marius Elisei Oana Roman relatie
Andreea Raicu, cunoscută...
Florin Ristei a lansat un...