Oana Roman, surpriză de proporții pentru fiica ei: „Habar nu are ce i se pregătește”
Data actualizării:
Data publicării:
Oana Roman a dezvăluit surpriza pe care i-a pregătit-o fiicei sale, Isabela.

Oana Roman pare că încearcă în această perioadă cu orice preț să o ajute pe fiica ei să treacă cât mai bine peste suferințele la care a fost nevoită să asiste recent, precum ar fi moartea bunicii sale, dar și plecarea bruscă a tatălui de acasă, după despărțire de vedeta. În acest sens, Oana spune că i-a pregătit acesteia o surpriză de proporții, la care cea mică nici măcar nu s-ar fi gândit. Este vorba despre una dintre dorințele cele mai mari pe care le are Isa și, anume, aceea de a vizita Parisul.

„Am nevoie de sfatul vostru, îi fac Isei o surpriză mare, mare de tot. Ea își dorește de foarte mult timp să meargă la Paris, să vadă turnul Eiffel, să vadă Disney și m-am chinuit, m-am agitat și am reușit să-i fac această surprinză, astfel încât mâine dimineață devreme plecăm către Paris.

Doar că ea nu știe încă lucrul ăsta, habar nu are ce i se pregătește și acum nu știu ce să fac, să îi spun în seara asta, când o iau de la școală și când ajungem acasă să-i arăt biletele și să pot să o pregătesc cum trebuie sau să nu îi spun nimic și să o trezesc noaptea? Problema este că plecarea este foarte devreme, trebuie să o trezesc la 3 dimineața și mi-e frică să nu se sperie.”, le-a transmis Oana Roman fanilor pe rețelele de socializare.

Citește și: Mirela Vaida, noi detalii despre starea de sănătate a băiatului său. Afecțiunea care l-a adus pe masa de operație: „De multe ori îl certam și nu înțelegeam”

Oana Roman, cu ochii în lacrimi pe rețelele de socializare

Această veste vine la câteva zile după ce Oana Roman a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care apărea cu ochi în lacrimi. Pe atunci, vedeta le spunea fanilor că nu știe ce să mai facă, astfel încât să-i aline durerea micuței, care este într-o continuă stare de tristețe. Chiar dacă Isa nu îi vorbește direct mamei sale despre aceste lucruri, vedeta spune că aceasta are constant o privire plină de supărare pe chip.

„Sunt în fiecare zi martora suferinței unui copil. Suferință pe care orice și oricât fac, nu reușesc să o compensez. E o suferință surdă și mută, care se citește doar în priviri cu adevărat pline de durere. Și mă simt absolut neputincioasă.”, a scris Oana Roman cu ochii în lacrimi în mediul online. 

Te-ar putea interesa și: Informațiile pe care nu le știi despre Survivor România. Cătălin Zmărăndescu: „Înțelegeți un lucru!”. Cine câștigă competiția în viziunea sa

Confesiuni după despărțirea de Marius Elisei

Chiar dacă din mesajul de mai sus se subînțelege faptul că motivul suferinței micuței este chiar lipsa tatălui său, Oana Roman spunea în trecut faptul că divorțul de Marius Elisei este cel mai bun lucru care i s-a ntâmplat. Cu toate acestea, nimeni nu se aștepta ca bărbatul să iasă definitiv și din viața copilului său, după cum declara vedeta în repetate rânduri în mediul online.

„În ultima vreme, adică cel puțin în ultimul an, a fost foarte greu, insuportabil. Eu m-am rugat, la propriu, pentru că mi-am dat seama că nu se va încheia dacă el nu-și va găsi pe altcineva, eu am înțeles chestia asta. Și atunci, toată lumea spune: «a lăsat-o, și-a găsit pe alta».

Nu, eu mi-am dorit să se întâmple lucrul ăsta. Adică eu efectiv asta mi-am dorit, să pot să pun punct, și știam că nu se va pune punct și că el nu va pleca din casă dacă nu-și va găsi pe altcineva, o altă victimă căreia să-i aplice același scenariu, punct cu punct, cum mi l-a aplicat mie. Când a plecat după un ultimatum pe care eu i l-am dat, eu am știut că el se va duce la altcineva, adică eu am intuit”,  a spus Oana Roman, în cadrul podcastului moderat de Anamaria Prodan.

Citește și: Laura Cosoi a dezvăluit din greșeală sexul bebelușului? Cum s-a dat actrița de gol fără să vrea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel