Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Pare că procesele nu se mai termină pentru Oana Zăvoranu, care se află în centrul unui nou scandal. Nu este vorba despre un conflict recent, ci despre unul care a început în urmă cu câțiva ani, în care bruneta este acuzată de șantaj de unul dintre oamenii pe care i-a avut drept angajați la clinica pe care o deține în Capitală. Concret, Dr. Bogdan Furtună susține faptul că aceasta i-ar fi solicitat 800.000 de euro, pentru a nu-i aduce mai multe acuzații false, din perspectiva sa. În replică, Oana Zăvoranu susține că ea a fost, de fapt, cea păgubită și înșelată, iar cei doi, împreună cu un avocat, au fost audiați la Curtea de Apel în decursul zilei de 26 martie.
„Voi n-ați înțeles că este un mincinos? Că tot spunea el că m-a împrumutat cu bani, dar el nu avea galoși în picioare, el nu știa nimic, avea doar hălățel și făcea doar injecții. Avocata noastră o să vină și ca martoră și o să spună cum a stat 2 zile umilită la ușa lui, ca să putem să ne luăm aparatura nouă de la el.
Restul banilor erau probabil redirecționați către alte centre medicale. Noi îi plăteam, dar de fapt ei nu existau. Domnul doctor să-și vadă de petrecerile lui și după să comenteze de mine. Pe mine mă interesează doar ce spune instanța și adevărul, restul, ce spune Furtună... E un complot între 4 persoane, sunt prieteni vechi și au găsit o gâscă de ciugulit. Nu mi-am dat seama, pentru că sunt deștepți.”, a declarat Oana Zăvoranu, în cadrul emisiunii Xtra Night Show, de pe Antena Stars.
Te-ar putea interesa și: Carmen Harra, previziuni dure pentru Kate Middleton. Cât de avansat ar fi, de fapt, cancerul și ce l-ar fi declanșat
Toate aceste lucruri se întâmplă din cauza faptului că oamenii au aflat de moștenirea pe care a primit-o de la mama sa, este de părere Oana Zăvoranu, care spune că prejudiciul total se ridică la milioane de euro.
„Eu voiam dosar penal, nu înțelegere amiabilă și nici bani. Se ridică la peste 10 milioane de euro prejudiciul, fără exagerare, mai ales acum, că este clinica închisă. Nu se oprește aici treaba, se vor întâmpla multe. Contabila a fost angajată tot el, eu eram într-un cuib de viespi, eram victima perfectă, pentru că știau că am moștenit bani.”, a mai spus aceasta.
În replică, doctorul spune că el nu a avut niciodată drepturi depline asupra clinicii brunetei, așa cum susține Oana Zăvoranu.
„Niciodată nu am avut dreptul de a scoate bani de la bancă. Am încredere în justiție o să vedeți. Toate actele sunt la dosar. Ea a scos tot din context (n.r. a fost acuzat că a dat petrecere la spital). Nu au fost dovezi, voi nici măcar nu ați văzut înregistrările. Este un eveniment de festivitate, și medicii sunt oameni, dacă vedem doar suferință în fiecare zi, cum putem trece peste, fără să ne deconectăm puțim?”, a declarat și Dr. Furturnă, pentru aceeași emisiune.
Te-ar putea interesa și: Lecția oferită de Petra Pintelei, tânăra nevăzătoare. Nu este supărată pe Dumnezeu pentru „povara” pe care o duce: „Sunt fericită pentru că am primit o misiune”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...