Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Oana Zăvoranu și-a șocat fanii cu ultimele declarații făcute. Deși, inițial se credea că ar fi vorba de o glumă, Querida afirmă că este hotărâtă să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Vedeta este pornită să schimbe România și crede că este omul potrivit pentru postul de președinte.
Deși, inițial vedeta a făcut doar o glumă, vedeta a rămas surprinsă de modul pozitiv în care au reacționat fanii săi, lucru care a făcut-o să se gândească serios să candideze.
"Ceea ce a pornit dintr-o glumă acum o zi se poate transformă în realitate și nu mă mă mir de ce turnură poate avea existența mea, sunt obișnuită că viață mea să bată filmul Am simțit mereu că sunt construită pentru ceva mare, poate că tot ce am trăit până acum a fost că să mă întărească pentru ROLUL VIEȚII MELE, acela de a vă conduce cu mâna de fier, fără meschinăriii, ascunzișuri, mizerie și furt", a scris Oana Zăvoranu pe rețelele de socializare.
"Ma simt un suflet de artist neînțeles de cele mai multe ori, dar mereu am găsit soluții în cele mai grele situații. Dumnezeu știe că prin venele mele curge SÂNGE CURAT, nu otrăvit de traumele nemeritate prin care am trecut, însă și dacă nu voi duce până la capăt gândul de a candida la prezidențialele din 2024, pentru MINE mesajele voastre de dragoste și susținere SUNT CĂ O CONFIRMARE că nu m-am născut pe lumea asta degeaba, că pentru VOI însemn mai mult decât chiar am sperat să însemn vreodată, că mă iubiți pentru că dincolo de aparențe sau showbizz, la sfârșitul zilei ați înțeles că viață nu m-a transformat într-o jogodie patentată, că sunt un om de încredere, fără interese mărunte, iar pentru dragostea voastră sinceră VA MULȚUMESC din inima.
Dacă am să concretizez demersul meu am să o fac în calitate de candidat independent, pentru că nici un partid din țară asta nu rezonează cu planurile mele, cu aspiratile mele, cu ‘nebunia’ mea de a duce țară asta acolo unde poate a mai fost doar în momentele ei de glorie Va țin la curent, îmi trec un milion de gânduri prin minte, trăiesc într-o zi și cât alții într-un an, sunt al naibii de incomodă, știu că politică e o curvă, dar eu nu am să fiu vreodată una ..și mai intuiesc și că șacalii o să se grăbească să ‘fabrice’ multe…dar mi se rupe, sunt NESANTAJABILA și VOI de asta aveți nevoie Dacă am să devin prima femeie președinta din România, numai timpul o să o decidă. Vă pupă Doamna Președintă ( așa îmi spunea Dan Diaconescu)", a mai spus vedeta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alegeri prezidentiale Oana Zăvoranu presedinte
Primul meci din a doua etapă a...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...