Oana Zăvoranu, refuzată categoric de Pro TV, din cauza vârstei înaintate: „Se vedea, nu s-a putut”
Data publicării:
Oana Zăvoranu și-a dorit să facă parte din proiectul de succes „La Bloc”, însă producătorii nu au considerat-o a fi potrivită pentru niciun rol. 

Oana Zăvoranu a făcut senzație în mai multe seriale românești, cum ar fi „Numai iubirea” și „Păcatele Evei”, unde a interpretat roluri pe care oamenii le țin minte până în ziua de astăzi. Totuși, chiar dacă nimeni nu-i putea contesta calitățile actoricești, se pare că vedeta nu a avut succes cu toate castingurile pe care le-a dat. Se pare că bruneta ar fi vrut să ia un rol important și în serialul „La Bloc”, unul dintre cele mai urmărite seriale de la începutul anilor 2000, în care mai multe nume celebre, precum Dana Rogoz sau Laura Cosoi, s-au făcut consacrate. Actorul Tudorel Filimon, care l-a interpretat pe Nea Popa, a dezvăluit faptul că Querida a fost împiedicată de vârsta pe care o avea la vremea aceea, pentru a primi un rol. Producătorii își doreau  fete mai tinere, motiv pentru care au decis să nu o includă pe Oana în această ecranizare de succes. 

„Și Oana Zăvoranu a dat casting pentru serial. Dar s-a pus problema: măi, fata asta, Dana Rogoz, avea 17-18 ani…  Și fata aia (n.r.: Oana Zăvoranu) avea 30. Totuși, se vedea. Nu s-a putut”, este dezvăluirea în premieră făcută de Tudorel Filimon, interpretul lui nea Popa în „La bloc”, pe YouTube, potrivit Fanatik

Te-ar putea interesa și: Oana Zavoranu, bântuită de căsnicia cu Pepe. „Querida”, reacție furibundă în fața melodiilor fostului soț: „Ăsta este filmul meu”

Ce spune Oana Zăvoranu despre reîntoarcerea în televiziune

Chiar dacă sunt mulți ani de când Oana Zăvoranu s-a retras din lumina reflectoarelor, vedeta dezvăluia recent faptul că este pregătită pentru noi proiecte. În acest sens, bruneta își îndemna fanii să o susțină și să-și facă auzite opiniile, dacă își doresc să o vadă din nou pe micile ecrane. 

„Cu cât mai repede, cu atât mai bine. E timpul să vă cereți înapoi oamenii care simțiți că au ce să vă ofere.

Poate nu a fost momentul, dar urmează. Important este ca voi, cei de acasă să cereți cumva în mod expres oamenii pe care vreți să îi vedeți sau să îi auziți! E dreptul vostru. Folosiți-l! Că altfel o să rămânați năpădiți de nulități și sigur nu vreți asta.”, au fost mesajele transmise de Oana Zăvoranu, în mediul online.

VEZI și: Oana Zăvoranu, mesaj acid pentru Carmen Harra. Vedeta, scoasă din minți de previziunile clarvăzătoarei

Vedeta, adevărul despre operațiile estetice

Oana Zăvoranu este extrem de deschisă cu fanii săi, cărora le răspunde des la tot felul de curiozități. Așadar, un fan a întrebat-o recent dacă a apelat la operațiile estetice. Nu este o curiozitate întâmplătoare, întrucât vedeta se apropie ușor de vârsta de 50 de ani, însă pare că nu are niciun rid pe ten. 

„Nu știu dacă mă operez. Și ce să operez când sunt așa perfectă? M-ați zăpăcit cu întrebările astea. Vă anunț...Nu dormiți de grijă.”, a scris Oana Zăvoranu în mediul online, care transmite faptul că nu a apelat la operațiile estetice.

Totuși, aceasta a dezvăluit și câteva trucuri din rutina ei de îngrijire. 

„Nu fac nimic în afară de a-mi face un scrub puternic de câte ori îmi fac baie, corporal și facial. Apoi, niște serumuri și creme bune și iată-mă. Dar nimic cu un program anume. Gena, ADN-ul părinților mei, șansa mea. Și fără diete, vreodată în viața mea.”, le-a răspuns Oana Zăvoranu fanilor ei, pe rețelele de socializare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cariera  Oana Zăvoranu  protv  refuzata  televiziune 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel