Oana Zăvoranu, rețeta tinereții. Cum se ține vedeta departe de riduri
Data publicării:
Oana Zăvoranu a dezvăluit care este „rețeta” prin care se menține veșnic tânără.

Oana Zăvoranu se menține într-o formă fizică excepție la vârsta de 49 de ani. Vedeta nu doar că are o siluetă ca trasă prin inel, dar își ține și tenul departe de riduri sau de alte urme, pe care le dobândești, odată cu trecerea timpului. În acest sens, fanii vedetei au fost curioși să afle secretul prin care diva se menține constant tânără. Extrem de deschisă și sinceră cu fanii ei, așa cum s-a arătat a fi și de-a lungul timpului, bruneta și-a dezvăluit public „rețeta” de succes. Așadar, Oana Zăvoranu spune că nu a ținut niciodată diete, iar pentru îngrijirea pielii nu trece niciodată peste scruburi sau aplicarea unor seruri. De asemenea, vedeta consideră că este foarte norocoasă datorită genei pe care a primit-o de la părinții ei. 

„Nu fac nimic în afară de a-mi face un scrub puternic de câte ori îmi fac baie, corporal și facial. Apoi, niște serumuri și creme bune și iată-mă. Dar nimic cu un program anume. Gena, ADN-ul părinților mei, șansa mea. Și fără diete, vreodată în viața mea.”, le-a răspuns Oana Zăvoranu fanilor ei, pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Oana Zăvoranu, schimbare radicală. „Querida” l-a redescoperit pe Dumnezeu: „Mi-am destupat urechile și l-am auzit, mi-am descleștat gura și i-am vorbit”

 

Oana Zăvoranu, mesaj dureros pentru mama sa, Mărioara

Oana Zăvoranu și mama sa au avut o relație destul de controversată. Cele două au fost implicate în diferite scandaluri, ce aveau loc, de cele mai multe ori, chiar în fața camerelor de filmat. Din nefericire însă, mama brunetei s-a stins din viață în urmă cu câțiva ani, din cauza problemelor de sănătate grave cu care s-a confruntat. Acum, vedeta pare că a realizat toate greșelile pe care le-a făcut în trecut, cerându-și public iertare față de regretata sa mamă. Oana Zăvoranu a simțit că avea o datorie morală atât pentru cea înălțată la ceruri, cât și pentru fanii săi. 

„MAMA, TE IUBESC CU INIMA CURATĂ ȘI PLINĂ DE DURERE ȘI TE ROG SĂ MĂ IERȚI DACĂ POȚI, PENTRU TOT CE ȚI-AM FĂCUT ȘI PENTRU TOATE CELE PE CARE ȚI LE-AM GREȘIT. Îți promit că am să repar cum știu și cum pot eu mai bine toată suferință pe care ți-am produs-o aici pe pământ, fără să știu ce fac… Am să fac numai lucruri bune și frumoase de acum înainte, ca să poți fi mândră cu adevărat de mine acolo unde ești. M-ai făcut din dragoste, m-ai crescut ca pe o Prințesă, în abundență, frumos, iubire și căldură …ție și lui tată vă datorez totul, tot ceea ce sunt și faptul că exist…Cuvintele pot părea acum sărace și goale, dar DUMNEZEU știe că decât niciodată, e mai bine și mai târziu. Când mă uit înapoi mă cutremur…dar sunt puternică pentru că sunt FATA VOASTRĂ și voi ați fost amândoi puternici în fața dușmanilor din viețile voastre…ați trăit demn și nu v-ați umilit la nimeni niciodată. Tot ce spun acum vine dintr-o apăsare care m-a ajuns, realizând nesăbuință mea de atunci. MAMA, te iubesc și cred că te-am iubit dintotdeauna, dar nu am știut de capul și de sufletul meu chinuit. Ai fost și vei fi MAMA mea până la final pe pământul asta. Mai întâi mi-am cerut iertare cui și unde a trebuit… Dar pentru că public am făcut lucruri terifiante…tot public am simțit că trebuie să îmi cer și iertare. Și îmi cer iertare în felul asta și VOUĂ, tuturor oamenilor care ați urmărit cu sau fără voia voastră, muți de durere și furie, un spectacol grotesc pe care l-am trăit personal și al cărei protagonistă a fost din păcate MAMA MEA…”, este o parte din mesajul postat de Oana Zăvoranu pe rețelele de socializare. 

VEZI și: Oana Zăvoranu, amintiri emoționante despre tatăl său. Ce a învățat vedeta de la Ioan Bănicioiu: "A fost etalonul bărbatului…”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: dietă  instagram  Oana Zăvoranu  sileuta 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel