Obiectul care NU trebuie să lipsească din garderoba unei femei. Maurice Munteanu: Este cel mai important accesoriu
Data publicării:
Maurice Munteanu a dezvăluit care este obiectul care nu are voie să lipsească din garderoba unei femei. 

Maurice Munteanu, celebrul jurat al emisiunii “Bravo ai Stil!”, a fost invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a dezvăluit care este obiectul care nu trebuie să lipsească niciodată din garderoba unei doamne. 


„Din garderoba unei femei nu ar trebui să lipsească parfumul care o reprezintă cel mai bine. Aici întâlnesc cele mai dese greșeli care se pot face atunci când vine vorba de imagine personală, respectiv femei care nu știu ce parfum li se potrivește.

Dacă mă întrebi pe mine, asta este o tragedie. Parfumul este cel mai important accesoriu. Trebuie să faci în așa fel încât să simți (n.r ce ți se potrivește). În egală măsură, nu ar trebui să lipsească cămășile din poplin la care eu țin foarte tare, care pot fi purtate în absolut orice fel de combinație, pantofii de foarte bună calitate și gențile de foarte bună calitate. Nu cred că poți face o garderobă coerentă fără să și investești un pic în treaba asta.”, a declarat Maurice Munteanu, în emisiunea de la Kanal D. 

Maurice Munteanu, dezamăgit de cadourile primite: „Au ajuns la coșul de gunoi în 3 secunde”

Maurice Munteanu a mărturisit că a avut parte de câteva cadouri total nepotrivite, pe care le-a și aruncat. 

„Am primit, la un moment dat, culmea, de la o persoană care mă cunoștea foarte bine, cea mai urâtă cană de cafea.

Era cumpărată dintr-o benzinărie cred. D-asta am spus și o să o mai spun. Decât să cumperi o tâmpenie cuiva, mai bine nu cumperi nimic și îi spui, din inimă, „La mulți ani!”. De ce să nu îi cumperi o carte? Mi se pare cel mai frumos cadou pe care îl poți face. O carte. De ce trebuie să cumperi căni tâmpe de cafea? Am mai primit și un set, un duo pentru ceai.
Ceva oribil, dintr-un porțelan grotesc, o culoare sinistră. De ce să faci cadourile astea? Nu le faci mai bine. Evident că le-am aruncat, au ajuns la coșul de gunoi în 3 secunde. De ce să faci cadouri tâmpe. Mai bine nu mai faci”, a adăugat Maurice Munteanu.

În vârstă de 44 de ani, Maurice Munteanu cucerește prin elegantă și stil, este editor de fashion, de 18 ani, la una dintre cele mai cunoscute reviste de modă din România, și jurat al emisiunii “Bravo, ai Stil!”, încă de la debutul acesteia, la Kanal D, în urmă cu 7 ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cadou  cana  femei  garderoba  maurice munteanu  parfum 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Adriana Bahmuțeanu, captură video Youtube

Victorie pentru Adriana Bahmuțeanu! Și-a văzut băieții, după o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Ne-am luat în brațe, am plâns, însă copiii mei sunt confuzi”

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”




pixel