Olga Verbițchi, câștigătoarea X Factor, despre drama care i-a marcat viața: „Am fost violată de patru ori”
Data publicării:
Olga Verbițchi a trecut prin clipe de groază încă de la o vârstă fragedă. 

Olga Verbițchi a ratat participarea la prima ediție de la Bravo, ai stil! Celebrities, ceea ce i-a adus descalificarea ei. Câștigătoarea sezonulul 6 de la X Factor a dezvăluit dramele prin care a trecut de-a lungul timpului. 


„Din cauza relației toxice în care eram la momentul respectiv, s-au întâmplat niște lucruri care m-au epuizat emoțional și am avut un șoc emoțional.


Efectiv nu am putut să mă trezesc ca să merg la filmări. Am întârziat mult, sincer, am întârziat cinci ore. Am venit fix la timp ca să intru în platou și nu m-au mai lăsat.


Mi-au spus că sunt descalificată, mi-au întins trei foi ca să le semnez, pentru cele trei zile în care am apărut în emisiune. Eu le-am mulțumit pentru experiență și am plecat”, a spus Olga Verbițchi, pentru Cancan.ro.


Olga Verbițchi a făcut dezvăluiri cutremurătoare și a mărturisit că în perioada copilăriei a fost violată de patru ori. Chiar dacă nu a povestit tragicul eveniment, aceasta spune că a rămas marcată și suferă de depresie și anxietate severă. Chiar dacă regretă enorm relația cu fostul ei iubit, tânăra spune că doar cu ajutorul lui a putut conștientiza că suferă de aceste probleme și a reușit să ceară ajutor specialiștilor. 


Eu am trecut prin foarte multe, mai ales în ultimii doi ani. Am pierdut oameni, am îngropat oameni… Bunicul meu, în primul rând, atunci am avut cel mai mare episod de depresie, plus traume din copilărie.


Am fost violată de patru ori. Sunt multe lucruri prin care am trecut și au fost foarte grele. Dacă nu era fostul meu prieten, eu nu aș fi aflat diagnosticul pe care îl am și nici nu aș fi început să mă tratez”, a mai precizat tânăra. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bravo ai stil  concurenta  olga verbitchi  violata  x factor 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel