Olimpia Melinte, actrița din serialul Vlad, a scris o carte despre prietenul imaginar al fiului său: Puștiul meu a venit cu mici ajustări
Data publicării:
Olimpia Melinte a publicat prima carte destinată copiilor, ce are la bază o întâmplare din viața băiatului ei.

Olimpia Melinte, celebra actriță din serialul Vlad, a lansat prima carte dedicată copiilor. Aceasta se numește „Serion Pantalon în Țara Amintirilor”, iar povestea are la bază chiar o întâmplare din viața fiului ei. Copilul, în vârsta de doar 7 ani, nu i-a fost doar sursă de inspirație, ba chiar a și ajut-o în redactarea ei. 

"A început ca o joacă. Ne imaginam tot felul de situații în care Sasha și Serion s-ar putea intersecta și uite așa am pornit la drum prin amintiri, iar eu l-am ghidat cu atenție spre propriile emoții. Povestea a fost scrisă în totalitate de mine, iar puștiul meu a venit cu mici ajustări, care au adus multă culoare și un strop de umor.", a dezvăluit Olimpia Melinte, potrivit Ego.

Banii obținuți din vânzări îi donează Fundației Metropolis

Actrița nu va păstra banii care îi revin din vânzările cărților, ci îi va folosi în scopuri caritabile.

"Cota parte a autorului, adică ce-mi revine mie din vânzarea poveștii, va merge spre Fundația Metropolis, pentru cazurile complicate la care lucrează de ani buni deja. În felul acesta îl învăț și pe Sasha că există copii care au nevoie de ajutor.", a mai spus ea.

De ce a ales Olimpia Melinte să publice o carte pentru copii

"Pentru că trăim într-o lume în care copiii au uitat să se bucure de povești. Sunt pierduți în online și în tehnologie, iar cărțile nu le mai sunt prieteni, confidenți sau sprijin, așa cum s-a întâmplat cu generația mea, de exemplu. Mi-am dorit să le aduc un strop de magie și să le reamintesc cât sunt de importante poveștile în dezvoltarea și în evoluția lor. Sper ca părinții să fie conștienți și ei de asta!", a mai dezvăluit aceasta pentru sursa citată.

Actrița a început să scrie chiar și scenarii pentru filme

Cartea nu este prima creație a vedetei. Aceasta a dezvăluit faptul că s-a apucat chiar să scrie și scenarii de film.

"Am scris deja un scurtmetraj, la care am început producția și de care sunt foarte mândră. Am dezvoltat împreună cu prietenele mele serialul online „Casting”, care s-a bucurat de succes, și ne-a adus întâlniri prețioase. Urmează și lungmetrajul, momentan se coace la foc mic.", a spus ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: carte  olimpia melinte  vlad 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă




pixel