Olimpia Melinte, mesaj emoționant în prag de sărbători. Ce le-a transmis românilor
Data actualizării:
Data publicării:
Olimpia Melinte se bucură de cea mai frumoasă perioadă din viața ei, după ce a aflat că va fi mămică pentru a doua oară. Artista a transmis și un mesaj emoționant în prag de sărbători.

Olimpia Melinte se poate considera o femeie fericită și împlinită. Actrița are un băiețel de șase ani, pe nume Sasha, însă Crăciunul acesta va fi unul mult mai deosebit: “Anul ăsta va fi ceva mai special pentru că vom fi aproape patru. Va fi mult mai mare burtica, va fi bebelușul mult mai vizibil și cumva mult mai prezent. E primul Crăciun în care sunt însărcinată și este și Sasha în viața mea”, a declarat Olimpia Melinte la PROTV.

Anul 2020 a învățat-o pe actriță să se bucure de lucrurile simple fără să aibă mari așteptări: “Anul ăsta am învățat că uneori trebuie să lași de la tine foarte mult. Trebuie să nu mai ai așa mari așteptări... Și am învățat să mă bucur de lucrurile alea simple, pe care poate până acum nu le vedeam pentru că mă gândeam la altele”, a mai spus actrița.

Pentru noul an, Olimpia Melinte își dorește sănătate pentru cei din jur, cât și pentru bebelușul din burtică: “Vreau să nasc un bebe super sănătos și aș vrea foarte mult să pot călători la anul. N-am crezut niciodată că o să visez la lucruri atât de mici. Acum se împlinește un an de când am ieșit ultima oară din țară”, a mărturisit actrița la PROTV.

Vedeta din serialul "Vlad" a ținut să le transmită românilor și un mesaj emoționant, în prag de sărbători: “Să zâmbească, să se bucure de familie. Cred că este un moment perfect să stăm alături de cei dragi, să rămânem sănătoși, să avem încredere unii în alții și să nu așteptăm doar daruri fizice, ci daruri de lumină, speranță, bucurie și emoții frumoase. Asta vă doresc!”, a spus Olimpia Melinte.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: mesaj  olimpia melinte  vedetă 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel