Opoziție între Mercur și Neptun, pe 25 august. Impură fantezie
Data actualizării:
Data publicării:
Pe 25 august vom avea o opoziție între Mercur din Fecioară și Neptun din Pești.

„Aspectul nu este neapărat special, însă de data aceasta, pentru că se petrece după o Lună Plină tensionată și aproape de Marte, care este tot în semnul Fecioarei, merită menționat și explicat. Atunci când discutăm despre opoziție în astrologie, ne referim la un unghi de 180 grade între planete. Ca și cum cele două stau față în față, ca într-un ring de box. Mercur este o planetă personală, iar Neptun una colectivă. Și asta pentru că Mercur tranzitează repede un semn, iar Neptun rămâne mulți ani într-o zodie”, explică Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor șef Astrosens.

De obicei, opoziția este privită ca un aspect negativ. Însă dacă stăm să o studiem mai bine, s-ar putea să ne dăm seama că are valențe neutre. Depinde mult din ce parte o privim.

Mercur reprezintă gândirea, iar Neptun se ocupă cu ce este irațional. Când cele două se așază față în față, ne vom confrunta cu incapacitatea de a distinge clar realitatea de nonrealitate. Minciuna de adevăr. Vom avea un blocaj mental. Vrem nu vrem, vom născoci mici minciuni sau le vom crede pe ale celorlalți. Da sau nu. Această opoziție o poți înțelege cel mai bine în acele momente în care o persoană îți spune ceva, tu îi arăți că o crezi când de fapt o bănuiești de multe fărădelegi. Și începi să te gândești la toate teoriile posibile și imposibile, fără a avea însă un temei logic. Mintea ta este incapabilă să se debaraseze de multe dintre informații inutile care te bombardează permanent. Social media, mass-media, reclame. Și când se întămplă asta, nu mai știi ce să crezi cu adevărat. 

 

Citește continuarea pe ASTROSENS și află cum vor fi influențate zodiile.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Spectacola
Categorie: Horoscop
Tagurile articolului: astrolog  august  daniela simulescu  horoscop  neptun  zodii 


DC Media Group Audience

Starul filmelor pentru adulți, care a filmat 300 de scene în doar 6 luni, dezvăluie impactul brutal pe care l-a avut asupra corpului ei / video

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram/Shift. Sursă foto: Instagram/Ruby

JO a vrut să știe toată lumea asta despre Ruby și Shift. Artista a dezvăluit totul, în direct la TV 

Sursă foto: Captură foto Antena 1

De ce ar fi refuzat Diandra să plece împreună cu Andrei de pe insulă. Ispita Eric a dezvăluit adevăratul motiv

Dana Budeanu/ captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU

Mircea Badea o face praf pe Dana Budeanu: Meltenism!

Sursă foto: Instagram/Karmen

Divorț șoc în lumea mondenă! Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu s-au despărțit, după 5 ani de căsnicie. Motivul pentru care au decis să-și spună „adio”

Captură video: Pro TV. Sursă foto: Instagram Karmen

Ioana Ginghină a vorbit public despre divorțul dintre Karmen Simionescu și Bogdan Căplescu: „Mai vedem noi dacă rămân lucrurile așa, pe prietenie”

Captură video: Instagram/observatorantena1

Oana Ormenișan a fost cerută în căsătorie! Care a fost reacția prezentatoarei de la Observator când a văzut inelul de logodnă / Foto

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 9-15 septembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care își va întâlni marea dragoste

Captură video: Pro TV

Zanni s-a despărțit de iubita lui! Câștigătorul Survivor All Stars s-a dat de gol: „Presimt că o să am o nevastă care merită totul”

Sursă foto: Instagram Karmen

Karmen Simionescu a presimțit divorțul de soțul ei! Ce declara în urmă cu câteva luni

Captură video: Pro TV. Captură video: YouTube/Gând la gând cu Teo

JO s-a dat de gol și a spus asta despre Andrei Bănuță, în direct la TV. Artista nu s-a abținut: „Sunt foarte asumată”

Captură video: Facebook/Cristina Șișcanu

Cristina Șișcanu, rețetă de maioneză cu de 5 ori mai puține calorii decât varianta clasică: „Se face doar din 3 ingrediente. E foarte gustoasă”




pixel