Oracolul vedetelor: 12 de întrebări pentru Ovidiu Ușvat EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Ovidiu Ușvat a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

1. Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?
Ovidiu Ușvat: Am avut o copilărie ideală. Am crescut la țară împreună cu trei frați, iar timpul mi-l petreceam cel mai mult afară, pe stradă, în pădure, prin curțile vecinilor, chiar și în cimitir. Nu aveam momente în care să mă plictisesc. Cred că singurul lucru la care visam atunci era să am cât mai multe dulciuri. De ce? Îmi plac dulciurile!

2. Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?
Ovidiu Ușvat:  Poznele erau nenumărate și inevitabil intram în bucluc. Mi-e greu să spun care a fost cea mai mare trăsnaie, dar îmi aduc aminte cu plăcere de una dintre ele. Vecinii noștri erau niște gospodari harnici, în fiecare început de primăvară văruiau tot ce se putea vărui, copaci, borduri, până și buda din spatele casei. Cea din urmă a devenit o țintă perfectă pentru ouăle limpezi de sub cloșcă (ouă nefecundate), a ieșit o adevărată operă de artă. La fel a fost și pedeapsa!

3. Care ar fi lucrul pe care l-ai schimba în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?
Ovidiu Ușvat:  Nu aș schimba nimic! Poate doar aș adăuga la perioada de studenție experiența de "work and travel". Experiența câștigată în facultate mi se pare foarte importantă!

4. Care este cea mai mare frică a ta?
Ovidiu Ușvat: Pierderea celor dragi. Restul se poate rezolva. Important e să fim sănătoși!

5. Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?
Ovidiu Ușvat: Californication de la Red Hot Chili Peppers. Dacă aș face un film cu viața mea, cred că ar fi coloana sonoră perfectă!

6. Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?
Ovidiu Ușvat: Tatăl meu călătorea foarte mult prin țară datorita serviciului, aproape săptămânal pleca în delegații. De fiecare dată când îi permitea natura deplasării, ne lua pe câte unul dintre cei patru copii cu el. O dată, când a venit rândul meu, aveam cam 7-8 ani și țin minte că eram în Gara de Vest din Ploiesti și tot îl rugam pe tatăl meu să-mi cumpere o ciocolată. Pentru că am văzut că nu cedează rugăminților, m-am urcat pe o bancă și am strigat cât am putut de tare: Oameni buni, uitați-vă la el, are un sac de bani acasă și nu vrea să-mi ia și mie o ciocolată! Nu cred să-l fi văzut vreodată mai rușinat pe tatăl meu!!!

 

 

7. Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna aceasta?
Ovidiu Ușvat: Am aflat că recordul mondial pentru un om care a rezistat sub apă, fără aer,  este de 24 de minute. Este extraordinar ce poate realiza omul atunci când își depășește limitele.

8. Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?
Ovidiu Ușvat: Când ridic limba spre cerul gurii, pot scuipa, din glanda sublinguala, ca un șarpe veninos. Cred că am descoperit asta căscând... Nu știu dacă-mi va folosi vreodată această abilitate. Poate într-o producție științifico-fantastică.

9. Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie și de ce?
Ovidiu Ușvat: Un borcan de cafea, un caiet și un creion. Cred că ar fi o oportunitate să scriu toate scenariile și piesele de teatru  pe care le am în minte.

10. Cum arată meniul „perfect” pentru tine și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 
Ovidiu Ușvat: Ador mâncarea de tip "street food" și aș călători prin lume doar că să încerc gusturi noi și preparate de care nu am auzit până acum. Sunt un carnivor declarat, dar nu pot spune că nu aș putea să renunț la carne niciodată.

11. Ce altă meserie ai fi putut practica dacă nu alegeai acest drum?
Ovidiu Ușvat: Când eram mic îmi doream sa ajung militar de profesie. Acum cred că m-aș descurca foarte bine ca peisagist. Cred că este un mod foarte bun de relaxare prin care îți poți testa creativitatea iar rezultatul îți va face ziua mai bună. 

12. Numește o persoană din show-bizz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare.
Ovidiu Ușvat:  Nu am o persoană preferată, nu urmăresc fenomenul. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Oracolul vedetelor
Tagurile articolului: actor  oracol  ovidiu usvat  teatru 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Acces Direct

Demisie șoc la Antena Stars! A plecat de la Acces Direct după 6 ani: „A fost ultima mea zi”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Suma uriașă pierdută de Cristina Bâtlan în urma afacerii pe care a avut-o cu Cătălin Botezatu. În ce relații a rămas femeia de afaceri cu celebrul designer

Andrei Nae

O studentă rupe tăcerea în cazul lui Andrei Nae, cunoscut drept „profesorul în fustă”

Captură video: Pro TV

Ioana Gingină a vrut să știe toată lumea de ce nu-l suportă pe Cristi Mitrea. Actrița nu s-a abținut: „Am văzut eu niște lucruri”

Andrei Nae

Ați văzut profesorul în fustă de la Universitatea din București? Adevărul despre fotografia publicată de Mara Bănică

Agerpres

Știrea zilei e despre Carmen Brumă. NIMENI din presă n-a scris despre asta! Cu lacrimi în ochi, a făcut marele anunț: E o nouă etapă în viața mea

Insula iubirii

Radu Vâlcan anunță ce cuplu părăseşte Insula Iubirii: Cum plecaţi, împreună sau separat?

Dana Budeanu/ captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU

Dana Budeanu, reacție în cazul profesorului în fustă

 pexels-max-fischer-5212362

Universitatea din București, decizie după ce un profesor a apărut în fustă

Captură video: YouTube/Kanal D Romania

Gabi Bădălău s-a dat de gol! Spunea că nu a înșelat-o niciodată pe Bianca Drăgușanu, dar acum a recunoscut tot fără menajamente

Andrei Nae

Profesor, după ce Andrei Nae a purtat o fustă: Aș vrea să evit să îl elogiez...

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 22 - 28 iulie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de reușite în tot ce face




pixel