Oracolul Vedetelor. 20 de întrebări pentru Anca Thunder / EXCLUSIV
Data publicării:
Îți mai amintești oracolul din copilărie? Toate acele gânduri așternute într-un caiet nemuritor. Secretele „bine ascunse” pe care le împărtășeam cu colegii și prietenii, dar și emoția cu care citeam răspunsurile lor. Noi am „reînviat” acel oracol, dar online. Anca Thunder a acceptat PROVOCAREA SPECTACOLA.

Anca Thunder, o senzație a TikTok-ului, cu peste 1 milion de urmăritori, a acceptat provocarea Spectacola.

Tânăra care a devenit cunoscută prin „comedii și mini vloguri”, ne-a împărtășit cele mai ascunse „secrete” ale sale. 

 


SPECTACOLA: Care era cel mai mare vis al tău în copilărie?

Anca Thunder: Cel mai mare vis al meu în copilărie era să devin scriitoare. Dinainte să pot citi și scrie îmi plăcea mult să ascult povești. Când eram la grădiniță, mama mea nu mă putea pune la culcare fără să îmi citească o poveste și se mira de multe ori că oricât de lungă ar fi povestea eu nu adorm. Apoi am învățat să citesc și am început cu cărți ușoare de copii, cum ar fi Heidi sau Călătoriile lui Gulliver, dar pasiunea mea de a scrie a început în momentul în care am terminat seria Harry Potter. Țin minte și acum, scriam seara târziu povești în documente Word și le puneam parolă că să fiu sigură că nimeni nu are acces la ele. Am început chiar să îmi creionez propriul meu roman, dar odată cu înaintarea în viață, prioritățile s-au mai schimbat și am început să renunț la idee. Totuși, nu se știe niciodată ce se va ivi în viitor.

SPECTACOLA: Care a fost cea mai mare trăsnaie pe care ai făcut-o în copilărie?

Anca Thunder: Îmi doream foarte mult un porcușor de Guineea în copilărie, iar mama mea nu era deloc de acord; zicea că miroase foarte urat și nu vrea să-l țină în apartament. Nu am reușit nicicum să accept asta, așa că într-o zi, când era ea la lucru, am mers la cel mai apropiat PET shop și am cumpărat unul fără să știe ea. Pe când a ajung acasă m-am asigurat să fac casă luna și bec că să nu fie supărată. Țin minte și acum ce șocată era că arată casă așa de bine și că am făcut curățenia asta din proprie inițiativa, fără să mă roage ea. După  aceea am mers împreună pe balcon și i-am arătat porcusorul de Guineea, și, deși nu i-a convenit că i-am călcat peste cuvânt, m-a lăsat să-l păstrez.

SPECTACOLA: Care ar fi lucrul pe care l-ai schimbă în viața ta, dacă ai putea întoarce timpul înapoi?

Anca Thunder: Nu știu dacă ar fi un lucru anume pe care l-aș schimbă. Consider că fiecare întâmplare și experiență din trecut, fie ea bună sau rea, m-au ajutat să mă dezvolt că persoană și m-au făcut să ajung cine sunt azi.

SPECTACOLA: Care este cea mai mare frică a ta?

Anca Thunder: Cea mai mare frică a mea este să pierd oamenii pe care îi iubesc. Gândul că se întâmplă ceva cu familia și prietenii mei este incredibil de înfricoșător pentru mine și încerc să prețuiesc fiecare moment pe care îl am cu ei.

SPECTACOLA: Dacă viața ta ar avea o coloană sonoră, care ar fi aceea?

Anca Thunder: Aș alege o coloană sonoră optimistă, veselă și motivațională, cu versuri care mă inspiră să fiu cel mai bun eu și îmi transmite energie pozitivă. Unii dintre artiștii mei preferați în acest sens sunt Taylor Swift, Selena Gomez, Billie Eilish și Maroon 5, deci probabil o melodie de la ei.

SPECTACOLA: Care a fost cel mai penibil/ haios moment din viața ta?

Anca Thunder: Unul dintre cele mai haioase momente din viața mea a fost când m-am “costumat” în dirigintele meu de Halloween, fără că acesta să știe, deoarece nu aveam ore cu el în ziua aceea. Întâmplarea a făcut că a intrat în clasa pe nepusă masă, mi-a văzut costumul care avea și un ecuson cu numele lui, s-a uitat la el, apoi la mine și într-un final a zis în față întregii clase: “ -2 puncte la purtare”. Norocul meu e că ulterior nu și-a mai amintit să le și scadă, altfel ar fi fost o întâmplare foarte tristă.

SPECTACOLA:  Care este cel mai interesant lucru pe care l-ai văzut/citit săptămâna această?

Anca Thunder: Am aflat cum se prepară clătitele japoneze. E un proces foarte migălos în care trebuie să fii foarte atent și răbdător cu ele, altfel nu o să îți iasă niciodată.

SPECTACOLA: Care este cel mai inutil talent pe care îl ai și cum l-ai descoperit?

Anca Thunder: Am un talent pentru a memora zilele de naștere a majorității  oamenilor pe care îi cunosc, dar este destul de inutil, deoarece nu am nicio utilitate practică pentru asta. Am descoperit acest talent în facultate când m-am întâlnit cu o fost colegă din gimnaziu și am început să depănăm amintiri și i-am spus brusc ziua de naștere, deși nu mai vorbisem de ani de zile. Apoi, ușor-ușor mi-am dat seama că știu toate zilele de naștere ale persoanelor cu care am avut tangență, iar dacă nu îmi aduc aminte exact ziua, 100% știu luna.

SPECTACOLA:  Care ar fi cele trei lucruri pe care le-ai lua cu ține pe o insulă pustie și de ce?

Anca Thunder: Presupunând că insula este complet nelocuită și nu are resurse, aș lua cu mine un sistem fiabil de filtrare al apei, deoarece nu aș vrea să mă deshidratez, telefonul, că să pot filma și documenta tot ce mi se întâmplă și un ghiozdan plin de mâncare.

SPECTACOLA:  Cum arată meniul „perfect” pentru ține și care ar fi alimentul la care nu ai putea renunța niciodată. 

Anca Thunder: Meniul perfect ar fi orice anume conține mâncare asiatică: sushi, bao buns, dumplings, tikka masala, chicken katsu. Sunt un mare fan mâncare asiatică, mi se pare că are cea mai bună combinație de arome și o varietate mare de texturi, ceea ce o face interesantă pentru papilele mele gustative. Iar alimentul la care nu aș putea renunța niciodată este laptele.

SPECTACOLA:  Ce altă meserie ai fi putut practică dacă nu alegeai acest drum?

Anca Thunder: Am o pasiune pentru efectele vizuale și grafică pe computer. Îmi place să creez modele atractive din punct de vedere vizual și cred că ar fi satisfăcător să văd muncă mea folosită în diferite forme de media, așa că aș fi urmat o carieră în VFX sau CGI.

SPECTACOLA: Numește o persoană din show-biz-ul românesc pe care o găsești atrăgătoare. 

Anca Thunder: Irina Rimes. E ceva anume în felul în care vorbește și felul în care se îmbracă, lucruri care o fac foarte atrăgătoare pentru mine.

SPECTACOLA: Recomandă-ne un serial sau un film care te-a impresionat.

Anca Thunder: Vă recomand filmul psihologic Shutter Island. Filmul are o poveste captivantă și intrigantă, care este plină de întorsături care îi țin pe telespectatori în suspans. El atinge mai multe subiecte care provoacă dezbateri, inclusiv cum funcționează mintea umană și pericolele puterii necontrolate.

SPECTACOLA:  Care sunt viciile sau obiceiurile nesănătoase de care nu poți scăpa?

Anca Thunder: Mâncarea de tip fast food și mâncatul excesiv de dulciuri. Alimentele sănătoase nu sunt la fel de atrăgătoare pentru mine, ceea ce face mai dificil faptul de a ține o dietă sănătoasă.

SPECTACOLA:  Care crezi că este cel mai mare defect al tău?

Anca Thunder: Cred că cel mai mare defect al meu este că îmi este greu să spun “nu” când mi se cere să fac ceva sau dacă mă deranjează ceva. Încerc pe cât posibil să evit conflictele sau confruntarea și nu vreau să-i dezamăgesc pe cei din jurul meu sau să le rănesc sentimentele.

SPECTACOLA:  Dar calitate?

Anca Thunder: Cea mai mare calitate este că mă descurc în orice situație aș fi pusă. Nu mi-e frică de “necunoscut” sau de o schimbare majoră, deoarece orice s-ar întâmplă, întotdeauna voi găsi o cale de a o aborda.

SPECTACOLA: Pentru ce ai vrea să își amintească oamenii de ține?

Anca Thunder: Pentru cineva care s-a străduit din răsputeri să le aducă altora un zâmbet pe buze. 

SPECTACOLA:  Ce ai schimbă în țară dacă ai fi președintele României? 

Anca Thunder: Aș face asistența medicală mai accesibilă pentru toți cetățenii. M-aș asigura că toată lumea are acces la asigurări de sănătate la prețuri accesibile când vine vorba de medicamente, operații și consultații.

SPECTACOLA:  Cine este persoană din viață ta care te-a motivat cel mai mult?

Anca Thunder: Nu aș zice că am o persoană anume care m-a motivat cel mai mult, ci un mix de persoane și factori, printre care ar fi: părinții mei care mi-au insuflat o etică puternică a muncii și nu m-au obligat niciodată să fac ceva ce nu-mi place, prietenii apropiați care m-au ascultat atunci când aveam nevoie, niște artiști din străinătate a căror muncă și creativitate mă motivează să-mi urmăresc propriile pasiuni creative și câteva persoane publice care își folosesc platforma pentru a susține cauze în care cred și pentru a-i inspiră pe alții să facă același lucru.

SPECTACOLA:  Care este cel mai mare regret al tău?

Anca Thunder: După cum am spus și mai sus, nu consider că am regrete. Din orice întâmplare din trecut învățăm și nu are sens să ne invadăm prezentul cu “chestii” pe care ne-am dori să le schimbăm. Focus on your future-self and you’ll be unstoppable!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Georgiana Ioniţă
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: anca thunder  comedie  oracolul vedetelor  TikTok  vlogguri 


DC Media Group Audience

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Captură video: tvonline123.com

Zanni și Alexandra Duli, la un pas să formeze un cuplu. Faimosul a dezvăluit la Survivor All Stars motivul pentru care cei doi nu au avut o relație

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic, horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Zodia care trebuie să înțeleagă anumite mesaje

Captură video: YouTube/WOWnews

Minerva, horoscop pentru perioada 16 aprilie - 15 mai. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: YouTube/Paula Chirila

Ce ne așteaptă în 2024 în funcție de data completă de naștere. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cine va avea succes în acest an

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Sursă foto: Captură video podcastul lui Mihail Neamțu.

Teorie incredibilă despre cancer. Prof. Dulcan: Ce spun acum mă cutremură. Am vrut să o zic la TV, dar mi-a fost teamă

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024

Alina Bădic - horoscop 14 - 20 aprilie 2024. Previziunile săptămânii pentru Berbec




pixel